Românii care primesc pensii și indemnizații speciale

Românii care primesc pensii și indemnizații speciale. Conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), în luna februarie 2024, un număr de 424.536 de persoane beneficiau de pensii și indemnizații prevăzute de legi speciale.

Cea mai mare categorie de beneficiari era reprezentată de cei care primeau indemnizații conform Legii nr. 118/1990. Aceasta vizează acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată începând cu data de 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate sau constituite în prizonieri, cu modificările și completările ulterioare. Numărul acestora era de 184.507, iar indemnizația medie pe care o primeau era de 1.546 lei.

Ce pensii au veteranii se război

Un total de 17.357 de persoane beneficiau de o indemnizație medie de 948 lei, conform prevederilor Legii nr. 49/1991 și Legii nr. 44/1994, care se referă la veteranii de război, precum și la unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război.

De asemenea, 66.819 de persoane erau beneficiare de indemnizații în conformitate cu prevederile Legii nr. 189/2000, care aprobă Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, pentru modificarea și completarea Decretului-Lege nr. 118/1990, referitor la acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată începând cu data de 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate sau constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare. Suma medie plătită acestora era de 879 lei.

424.536 de români beneficiază de pensii și indemnizații speciale

În ceea ce privește beneficiarii de indemnizații conform prevederilor Legii nr. 309/2002, care se referă la recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, numărul acestora era de 48.598. Suma medie plătită acestora era de 83 de lei, potrivit CNPP.

Beneficiarii de indemnizații conform prevederilor Legii nr. 341/2004, care recunoaște contribuția eroilor-martiri și a luptătorilor la victoria Revoluției române din decembrie 1989, numărau 12.831 de persoane în luna februarie 2024. Aceștia primeau o sumă medie de 2.156 lei.

De asemenea, în aceeași perioadă, erau înregistrați 572 de beneficiari conform Legii nr. 109/2005, care se referă la artiști, aceștia beneficiind de o indemnizație medie de 344 lei. În plus, existau 13.991 de beneficiari de indemnizații conform Legii nr. 8/2006, care reglementează uniunile de creații, aceștia primind o indemnizație medie de 1.913 lei.

79.861 de persoane erau beneficiare conform prevederilor Legii nr. 578/2004, care se referă la soții supraviețuitoare, aceștia primind o indemnizație medie de 128 lei.