Dezvoltatorul austriac Meinl European Land (MEL) listat la bursa vieneza intentioneaza sa aplice o strategie de partial rebranding, conducerea propunand ca denumirea companiei sa se modifice in Atrium European Real Estate.

 

Aceasta schimbare vine odata cu achizitionarea sa pentru 800 de milioane de euro, in luna martie, de catre compania imobiliara israeliana Gazit-Globe si a investitorului american CPI Capital Partners Europe.

 

Adoptarea noului nume va fi valabila in momentul in care tranzactia va fi inchisa, iar supervizorul bursei vieneze si actionarii companiei isi vor da acordul.

 

‘Noul nume, Atrium European Real Estate, reprezinta inca un pas in crearea unui nou brand care va tinti sa ajunga printre cele mai importante companii de dezvoltare imobiliara europene”, spune viitorul CEO al grupului, Rachel Lavine.

 

MEL vizeaza in principal dezvoltarea sau achizitia de centre comerciale din Estul si Centrul Europei si detine un portofoliu de 162 de proprietati cu o valoare de piata de 1,9 miliarde de euro.

 

Reprezentantii companiei au afirmat la mijlocul anului trecut ca firma va investi peste 700 de milioane de euro in zece proiecte imobiliare in Romania in urmatorii ani.

 

Data: 3 iunie 2008

 

Sursa: Property EU