După toate regulile de prudenţă, reformele iniţiate de Emil Boc ar trebui făcute oricând, dar nu într-un an electoral.

Guvernul Boc şi-a încheiat mandatul. Într-un mod care reprezintă încă un vaccin pentru imunizarea democraţiei noastre: printr-o moţiune de cenzură. Pentru prima oară după vreo 70 de ani. A fost un guvern care a condus ţara în cel mai greu an economic de după ‘89. Aşa a fost să fie. A avut de suportat greşelile făcute în 2008, dar şi valurile crizei venite din afară. Se poate discuta mult despre politicile promovate de guvernul Boc. Trebuie menţionată însă o informaţie seacă: în anul 2009, an cu scădere economică substanţială, nicio agenţie de rating nu a sancţionat guvernul prin scăderea ratingului de ţară. Absolut niciuna! În schimb, în 2008, an cu o creştere economică remarcabilă, ratingul României a fost coborât sub nivelul investment grade din cauza politicilor aventuriste ale cabinetului Tăriceanu. Aceasta e o informaţie; agenţiile de rating nu sunt interesate de alegeri, ele analizează doar politicile promovate de un guvern. Şi la asta mai putem adăuga faptul că şomajul în România este mai scăzut decât în alte 21 de ţări europene (din 27), că leul este, după un an de criză, la nivelul din 2004, că în luna august, pentru prima dată după şapte ani, avem excedent de cont curent (fluxul intrărilor de valută a fost mai mare decât cel al ieşirilor), toate aceste informaţii care nu pot fi contrazise sunt înecate mediatic într-un potop de adjective şi înjurături, fără să mai poţi discerne binele şi răul.

Emil Boc a fost tratat în fel şi chip în presă, dar nimeni nu l-a putut amesteca, nici cei mai rău-voitori ziarişti, în vreun scandal de corupţie. Nimeni nu i-a contestat cinstea şi onestitatea; doar că acestea nu au mai părut virtuţi esenţiale. Importante erau doar băşcălia groasă şi coborârea în derizoriu a oricărei teme majore. Reformarea actului de justiţie prin aprobarea de noi coduri, civil şi penal, reformarea sistemului educaţiei, legea salarizării unice, care pune ordine în haosul retribuirii bugetarilor, o lege unitară a sistemului de pensii, toate acestea au părut neimportante pe lângă faptul că Boc îi este loial preşedintelui Băsescu, într-o ţară în care trădarea şi batjocorirea celui care te ajută este considerată starea de normalitate. Dar toate legile mai sus amintite vor rămâne legate de numele lui Emil Boc. Vă propun un mic test: încercaţi să vă amintiţi vreo lege/reformă majoră de care se leagă numele lui Adrian Năstase! Sau al lui Tăriceanu (nu cota unică, pentru că dl Tăriceanu a aflat despre ea la parlament, când a fost investit guvernul său), sau al lui Radu Vasile, sau al oricărui alt premier. Cred că veţi avea o dificultate să numiţi o astfel de lege.

După toate regulile de prudenţă, reformele iniţiate de Emil Boc ar trebui făcute oricând, dar nu într-un an electoral. Boc le-a promovat pieptiş pe toate, muncind ca un condamnat, fără să mai fie atent la imagine. Un premier onest şi muncitor care a condus România în cea mai grea perioadă, făcând în zece luni mai mult decât alte guverne în patru ani, pleacă de la guvernare cu o imagine profund nedreaptă. Probabil, aşa se scrie istoria…