Rezultatele primelor teste de stres derulate în rândul caselor de compensare pentru derivative vor fi publicate în data de 29 aprilie, a informat joi Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA), transmite Reuters.
Casele de compensare, sau contrapărţile centrale precum LCH.Clearnet şi Eurex Clearing, se plasează între cele două părţi ale tranzacţiilor cu derivative pentru a asigura că tranzacţia se finalizează chiar dacă una din părţi dă faliment.
"Contrapărţile centrale oferă beneficii semnificative pieţei şi joacă un rol important în creşterea siguranţei pieţei derivativelor. În plus, acestea sunt interconectate atât cu instituţiile financiare cât şi cu pieţele. De aceea, este esenţial să testăm dacă au resurse suficiente, nu doar individual ci şi la nivelul UE. Aceste teste de stres sunt un instrument de supervizare crucial pentru a ne asigura că sectorul este sigur şi rezistent la şocuri", a declarat preşedintele ESMA, Steven Maijoor.
Rezultatele testelor de stres vor fi publicate de ESMA într-o formă agregată în data de 29 aprilie, după închiderea pieţelor, ceea ce înseamnă că nu vor fi detaliate pentru fiecare companie în parte.
SURSA: Agerpres