Pe 31 Octombrie se va naşte persoana cu numărul 7 mlrd. pe Glob, potrivit datelor O.N.U., iar în aceeaşi zi, Adnan Nevic, persoana cu numărul 6 mlrd. va împlini 12 ani şi două săptămâni.
În ciuda faptului că preţurile alimentelor cresc, iar mediul înconjurător se degradează încontinuu, pericolul suprapopulării reintră în atenţia O.N.U.
Pe de altă parte, peste 80% dintre oamenii de pe Glob trăiesc în state cu o rată a fertilităţii în scădere, iar acest lucru este o consecinţă nu numai a măsurilor luate de guverne pe fondul crizei financiare, ci şi a modernizării şi a preferinţei de a susţine familii mai mici.
Potrivit unor estimări realizate recent, 200 de milioane de femei din toată lumea (un sfert dintre acestea locuiesc pe continentul african) şi-ar dori să utilizeze metode contraceptive, însă nu au acces la acestea, iar 25% dintre sarcinile înregistrate la nivel global sunt neplanificate.
Sursa: The Economist