Am primit ieri un CV de şapte pagini al cuiva din Poliţie. Din cele şapte, şase erau numai cu cursuri, traininguri, diplome, certificări, culese de prin toate colţurile pământului. Şi nu e singurul, mai toate cele ale oamenilor de la Stat sunt la fel, chiar dacă nu în aceleaşi proporţii. Mai ales ale celor din administraţie, fie ei din cea centrală din Bucureşti, fie de aiurea. Şi cred că niciunul dintre aceste cursuri nu a fost plătit din buzunarul bugetarului, şi nici
Am primit ieri un CV de şapte pagini al cuiva din Poliţie. Din cele şapte, şase erau numai cu cursuri, traininguri, diplome, certificări, culese de prin toate colţurile pământului. Şi nu e singurul, mai toate cele ale oamenilor de la Stat sunt la fel, chiar dacă nu în aceleaşi proporţii. Mai ales ale celor din administraţie, fie ei din cea centrală din Bucureşti, fie de aiurea. Şi cred că niciunul dintre aceste cursuri nu a fost plătit din buzunarul bugetarului, şi nici deplasările din ţară în ţară, de câteva ori pe an. Şi mai sunt convins că nu le-a făcut în timpul vacanţei sau în vreun concediu fără plată. Mătuşa unui angajat de-al meu, filoloagă, trăieşte de 20 de ani numai din burse de studii şi de cercetare. Fără nicio întrerupere. Prietenul meu, doctorul, i-a convins întotdeauna pe cei de la spital că cele mai importante evenimente legate de ştiinţa medicală sunt întotdeauna în celălalt capăt al pământului: China, Japonia, Indonezia, Argentina, Brazilia. A reuşit să-şi ia şi nevasta de fiecare dată. Pe banii spitalului ei, evident. Numărându-le odată zilele în care au mai dat pe la spital, au ieşit mai puţine decât „celelalte“. Colegul meu de facultate, cercetător, trebuie să fi depăşit demult perfecţiunea, de vreme ce de 20 de ani încoace o ţine, aproape fără pauză, tot într-un „ciclu de perfecţionare“, cum frumos se spune acolo la ei, la Stat.
În ministere, unde banii sunt la prima mână, „perfecţiunea“ e şi mai mare. Poţi să faci să apară o oportunitate de „perfecţionare“ exact în ziua şi în locul pe care ţi le alegi cu agenda şi cu atlasul în faţă. Am citit uluit că Ministerul Sănătăţii a început un program de anvergură prin care să perfecţioneze asistentele în folosirea calculatorului cu nişte cursuri întinse pe vreo trei luni şi o investiţie de 2.500 de lei de persoană. Îmi închipui că timpul lipsă din spital nu intră tot în banii aceştia. Dacă aş fi ministrul sănătăţii, le-aş cumpăra asistentelor câte trei cărţi de zece lei bucata şi le-aş spune ca în cinci zile să înveţe tot ce scrie acolo. Rezultatul ar fi acelaşi şi ar rămâne fetele şi cu cărţile, să şi le pună în bibliotecă. Noroc că guvernul acesta nu reuşeşte să acceseze decât o parte infimă din miliardele pe care UE le are de aruncat pe fereastră pentru „perfecţionarea“ angajaţilor. Altfel, nu ar mai lucra nimeni de la Stat în România, ar ţine-o într-un training perpetuu.
George Butunoiu este specialist în executive search