În primul rând, probabil, cel mai evident ar fi pătrunderea terestră. Cum s-ar putea mobiliza orice fel de forță terestră mecanizată, cu capacitatea expediționară necesară, pentru un atac terestru pe scară largă pe continentul asiatic? Unde ar putea fi amenajată o zonă de organizare? Eventual, în India, aliat major al SUA. Dar Tancurile Abrams, de exemplu, trebuie să fie expediate, desfășurate și pregătite, la fel ca și transportatorii de infanterie mai mari, obuzierele și alte sisteme de arme. Din acest motiv, armata SUA și-a bazat abordarea pe perspectiva opțiunilor de atac comun cu concentrări ale forțelor lansate din Japonia, Australia, din zone insulare aliate la sud de China, precum Filipine sau zona Mării Chinei de Sud.

În al doilea rând, China deține o forță mecanizată uriașă, cu până la un milion de soldați tereștri. Iar un scenariu de război prezintă China ca una din cele mai amenințări. Apare apoi și problema terenului accidentat și montan al Chinei, ceea ce face aproape imposibilă avansarea forțelor mecanizate mai mari.

Atunci ce se întâmplă cu planul Pentagonului pentru o armată modernă emergentă, destinată în mod special să fie mai expediționară, mai ușor de desfășurat și mai puternică?

Elicoptere mai rapide și cu rază mai lungă de acțiune

De exemplu, multe dintre noile vehicule blindate aflate în curs de dezvoltare, cum ar fi platforma mobilă de protecție a focului protejată cu tanc ușor, sunt proiectate special ca platforme de atac blindate cu greutate mai mică, dar armate puternic.

Apoi, ce se întâmplă cu programul de elicoptere Future Vertical Lift al Armatei, care urmează să fie lansats în 2030? Aceste avioane sunt de două ori mai performante decât elicopterele Black Hawk, Apache și Kiowa, aducând o dimensiune complet nouă posibilităților de atac terestru-aerian.

Prin umare, se poate contura următoarea ipoteză: dacă apărările aeriene și terestre ale chinezilor vor fi spulberate cu un bombardier stealth neîncetat sau de un atac aerian lansat de un transportator, elicopterele mai rapide și cu rază mai lungă de acțiune ar putea lansa atacuri aeriene asupra țintelor chineze din interior. C-130 ar putea coborî parașutiști în coordonare cu sprijinul aerian de la F-22 sau F-35.

Rețeaua comună, din ce în ce mai largă și mai integrată, ar putea, de asemenea, să favorizeze cu ușurință un tip de asalt pe uscat. Avioanele de luptă și cele de supraveghere au acum noi legături de date, senzori îmbunătățiți și arme mai precise cu raza aer-sol mult mai lungă.

Distrugătorii capabili precum cei din clasa Zumwalt și Ospreys și avioane de luptă F-35 lansate de nave ar completa orice atac major pe uscat, prin lovirea apărării chineze fortificate. Nu trebuie uitate nici submarinele, având în vedere că sunt înarmate cu rachete Tomahawk de atac terestru, capabile să schimbe din ce în ce mai mult cursul unui conflict.

Dar, scrie în final NI, nimic din toate acestea nu înseamnă că forțele terestre americane vor avea câștig de cauză într-o astfel de confruntare masivă. Acesta să fie motivul pentru care Pentagonul nu planifică niciun fel de invazie chineză?