Potrivit documentului, citat de deschide.md, "acțiuni sau declarații publice, inclusiv prin utilizarea mijloacelor de informare în masă sau a rețelelor de informație și telecomunicații, inclusiv prin utilizarea rețelei globale Internet, care exprimă lipsa de respect pentru misiunea de menținere a păcii a Federației Ruse în Republica Moldovenească Nistreană și sunt îndreptate spre denaturarea rolului pozitiv al misiunii de menținere a păcii a Federației Ruse sau micșorarea meritelor Federației Ruse în menținerea păcii, securității și stabilității în Republica Moldovenească Nistreană, se pedepsesc cu amendă în mărime de 500-1000 unități convenționale (aproximativ 850 dolari SUA – nota red.) sau cu privarea de libertate pe un termen de până la 3 ani".
Totodată, în cazul în care "infracțiunea” a fost comisă de o persoană cu funcție de răspundere sau de un grup de persoane printr-o înțelegere prealabilă, pedeapsa va fi de 1000-1500 unități convenționale (aproximativ 1.280 dolari SUA – nota red.) sau până la 7 ani de pușcărie.