Unele obiect scoase la licitaţie au fost vândute dintre ele la preţuri mult mai mari decât cele estimate. Licitaţiile, care s-au întins pe parcursul a două zile, în New York şi Londra, s-au încheiat ieri, în capitala britanică, unde casa Christie’s a vândut 35 de piese.

Vedeta întregii colecţii scoase la licitaţie a fost un tablou de Van Gogh, intitulat "Vue de l’asile et de la Chapelle de Saint-Remy", care a fost vândut, marţi, la Londra, pentru suma de 10 milioane de lire sterline (12 milioane de euro). Pictura lui Van Gogh a fost expusă în casa actriţei Elizabeth Taylor din California, până la moartea acesteia, în martie 2011.

O altă piesă la mare căutare a fost tabloul "Promenade a Cheval", semnat de artistul Kees van Dongen. Acesta a fost vândut pentru 601.250 de lire sterline, mult peste estimarea iniţială, care a fost de 120.000 de lire.  De asemenea, un grup de 13 picturi realizate de artistul britanic Augustus John a fost vândut pentru o sumă totală de 192.825 de lire.

Printre tablourile care i-au aparţinut lui Elizabeth Taylor, vândute la licitaţie, s-au numărat şi "Pommiers & Éragny" de Camille Pissarro, vândut pentru aproape 3 milioane de lire sterline, "Autoportret" de Edgar Degas (713.250 lire), "Buste de femme en costume oriental" de Pierre-Auguste Renoir  (250.000 de lire).  Potrivit lui Marc Porter, preşedintele filialei americane a Christie’s, colecţia de obiecte care a aparţinut actriţei Elizabeth Taylor va rămâne în istorie drept una dintre "cele mai de succes colecţii private, vândute la o licitaţie". Un purtător de cuvânt al casei de licitaţii Christie’s, citat de publicaţie, a declarat că o parte din încasări vor fi donate în conturile fundaţiei de caritate Elizabeth Taylor, înfiinţată de celebra actriţă în timpul vieţii sale.

În luna decembrie, rochiile, bijuteriile şi alte obiecte care au aparţinut actriţei au fost vândute la licitaţie, la New York, iar sumele obţinute au depăşit 156 de milioane de dolari. Elizabeth Taylor a murit în urma unei insuficienţe cardiace, în martie 2011, la vârsta de 79 de ani.