Bucureștiul are motive de bucurie. Astăzi va avea loc o ședință a comitetului pentru situații de urgență la ora 11:00. Întâlnirea se va desfăşura online, a spus prefectul Capitalei, Alin Stoica, citat de Agerpres. Prefectul a menționat că, în cadrul şedinţei se va discuta despre redeschiderea sălilor de spectacole şi a restaurantelor, în condiţiile în care, începând de vineri, rata de incidenţă a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 a scăzut sub trei la mia de locuitori.
„Şedinţa Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă va avea loc la ora 11,00, online. După cum am precizat şi până acum, vor fi discutate două lucruri, şi anume sălile de spectacol şi restaurantele deschise la interior în proporţie de 30 la sută din numărul de locuri disponibile. Deschiderea sălilor de spectacol şi a restaurantelor la interior este scenariul din hotărârea de guvern”, a precizat prefectul Capitalei.
Hotărârea care va fi adoptată de CMSU Bucureşti va intra în vigoare luni, la ora 00,00.
Se scapă de restricții
„Fiecare se poate organiza de luni în colo să deschidă sălile de spectacol şi restaurantele la interior şi doar în proporţie de 30%”, a mai spus prefectul Capitalei.
Bucureştiul a înregistrat sâmbătă 2,86 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua anterioară, când s-a înregistrat o incidenţă de 2,98 cazuri.
Potrivit ultimelor date oferite de Grupul de Comunicare Strategică, până pe 1 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.056.572 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 992.605 pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.307 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 209 persoane au fost reconfirmate pozitiv cu COVID-19.
Sursa foto: INQUAM Photos, Alex Nicodim