La un pas de o tragedie fără precedent! Telecabina din Bușteni, blocată peste prăpastie

Sursa foto: Facebook.

La un pas de o tragedie fără precedent! Telecabina din Bușteni, blocată peste prăpastie, în urma unui incident foarte grav care a avut loc duminică de dimineață. Din fericire, în cabină se aflau doar oameni ai muntelui care nu s-au panicat și au putut să părăsească telecabina în siguranță.

La un pas de o tragedie fără precedent! Telecabina din Bușteni a fost implicată într-un incident foarte grav, în care peste 10 persoane au avut viețile puse în pericol.

Din fericire, cablul telecabinei nu s-a rupt, situație în care specialiștii sunt siguri că nu ar fi existat supraviețuitori.

La un pas de o tragedie fără precedent! Cine a fost de vină?

Un incident fără precedent a avut loc la telecabina din Buşteni care face legătura între staţiune şi platoul Bucegilor. Cabina care a pornit în prima cursă, duminică dimineaţă, a rămas blocată undeva între piloanele 2 şi 3.

Peste zece persoane, toţi muncitori la punctele de lucru ale telecabinei, au fost coborâte de urgenţă cu ajutorul salvamontiştilor, potrivit unor surse citate de adevarul.ro.

Incidentul nu a fost făcut public. Sursele citate au precizat că incidentul, care putea fi unul extrem de grav, s-a întâmplat duminică 12 septembrie, dimineaţă, la prima cursă, atunci când urcă spre punctele de lucru doar muncitorii societăţii care administrează telecabina.

Cabina ar fi rămas blocată între pilonul 2 şi 3, deaspura abruptului prahovean. Sunt două variante care se vehiculează în legătură cu defecţiunea cabinei. Unii susţin că vinovat ar fi un urs care ar fi dizlocat din peretele muntelui o stâncă ”de dimensiunile unui frigider”, susţin sursele citate.

În cădere, stânca ar fi lovit cablul purtător al cabinei şi l-a ”deraiat” de pe traseu. La prima cursă, angajaţii telecabinei nu au ştiut despre această situaţie şi au dat drumul cabinei în care se aflau munctorii.

Telecabina a mers până la punctul ”nodului”, unde s-a oprit brusc, într-o poziţie nefirească.

Cea de-a doua variantă

Cea de-a doua variantă a defecţiunii, spun alte surse, ar fi o defecţiune la motor. Muncitorii au dat alerta la bază, iar în ajutorul lor au venit colegii, dar şi o echipă de salvamontişti.

O parte dintre persoanele rămase în cabina suspendată au coborât pe stâlp, alţii pe corzi, ajutaţi de salvamontişti. Norocul a făcut ca în cabină să se afle oameni ai muntelui, care ştiau cum se coboară în situaţii de urgenţă şi nu s-au panicat.

Nicio persoană nu a fost rănită, arată sursele citate. Grav este că telecabina a rămas suspendată deasupra abruptului prahovean. Dacă ceda cablul, oamenii cădeau 300 de metri în gol, în prăpastie.

”N-ar fi supravieţuit nineni. Am fi avut o situaţie similară cu cea din Italia”, spun sursele citate.

În luna mai a acestui an, o telecabină din staţiunea Stresa, aflată pe malul lacului Maggiore, care urca spre vârful Mottarone, s-a prăbuşit în gol, când un cablu s-a rupt, chiar când să ajungă la platformă.

14 oameni au murit atunci.

Capacitatea cabinei este de 24 de persoane

Telecabina din Buşteni a fost inaugurată în 1978, cu o lungime de traseu de 4350 m şi cu o diferenţă de nivel de 1235 m. Porneşte de la o altitudine de 880 de metri şi ajunge la 2290 de metri, la staţia Babele.

Capacitatea cabinei este de 24 de persoane, iar durata traseului este de puţin peste 12 minute.

Proiectantul telecabinei din Buştenni este CERETTI & TANFANI Milano, aceeaşi firmă care a proiectat şi telecabina care s-a prăbuşit în Italia.

Până la această oră, reprezentanţii operatorului privat care administrează telecabina din Buşteni nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere, arată sursa citată.

Sursa foto: Facebook.