Șeful Armatei SUA a acționat pe la spatele lui Donald Trump. Îi era frică de un război cu China
Generalul Mark Milley i-a telefonat omologului său chinez pentru a-l asigura că SUA nu vor ataca China, au transmis jurnaliştii cotidianului Washington Post Bob Woodward şi Robert Costa în cartea lor „Peril”, potrivit afp.com
Conform unor fragmente publicate de Washington Post şi CNN, generalul Milley i-a pus pe adjuncţii săi să promită că nu vor asculta imediat niciun ordin extrem de la Donald Trump, în special privind utilizarea armei nucleare, după înfrângerea electorală a preşedintelui republican la 3 noiembrie.
Serviciile americane de informaţii ajungând la concluzia că China considera iminent un atac american, şeful Statului Major i-a telefonat generalului Li Zuocheng de două ori: la 30 octombrie, cu puţin înainte de alegerile prezidenţiale americane, şi la 8 ianuarie, la două zile după asaltul partizanilor lui Donald Trump asupra Capitoliului de la Washington.
„Generale Li, vreau să vă asigur că statul american este stabil şi că totul va fi bine”, i-a spus el în cursul primului apel telefonic, potrivit acestei cărţi bazate pe mărturiile anonime a 200 de responsabili americani. „Nu vom ataca, nici nu vom desfăşura operaţiuni militare împotriva voastră”, a mai adăugat.
„Totul este în regulă. Dar democraţia este uneori dezordonată”, i-a spus el într-un alt apel.
Pe de altă parte, generalul Milley a reunit Statul Major pentru a sublinia că, dacă Donald Trump ordonă o lovitură nucleară, el este cel care trebuie să fie informat mai întâi. Generalul le-a cerut tuturor ofiţerilor reuniţi să confirme că au înţeles corect, au adăugat jurnaliştii Woodward şi Costa, potrivit cărora a fost un „jurământ”.
El i-a mai cerut directorului CIA din acea perioadă, Gina Haspel, şi şefului serviciului de informaţii militare, Paul Nakasone, să supravegheze orice comportament instabil al lui Donald Trump.
„Unii pot crede că Milley şi-a depăşit autoritatea şi şi-a atribuit puteri excesive”, au scris autorii volumului.
Este un precedent periculos
Dar senatorul republican de Florida Marco Rubio s-a indignat de acţiunile generalului Milley, solicitându-i lui Joe Biden să-l demită din funcţie pe şeful Statului Major.
„Generalul Milley a încercat să-şi justifice comportamentul afirmând că judecata militară este mai echilibrată decât cea a comandamentului civil”, a scris Marco Rubio într-o scrisoare deschisă.
„Este un precedent periculos pe care generalul Milley sau alţii l-ar putea folosi în viitor”, a adăugat el. „Acest lucru riscă să distrugă principiul bine stabilit în ţara noastră al controlului civililor asupra militarilor”, a continuat senatorul.
Sursa foto: Dreamstime