Pe o piaţă a produselor naturiste estimată la aproximativ 117 milioane de euro în 2009, cu 8% în creştere faţă de 2008, conform Studiului Visionwise Daedalus Millward Brown, LaborMed Pharma lansează divizia Ozone Natural pentru care esimează vânzări de 4 milioane de euro în 2010.

LaborMed Pharma, producător de medicamente care a făcut anul trecut mai multe achiziţii importante în piaţa farmaceutică locală, lansează divizia Ozone Natural cu scopul de a construi branduri puternice pe piaţa de fitoterapeutice. În 2010, compania vizează  poziţia de lider pe piaţa produselor naturiste de imunitate pentru copii şi adulţi prin cele două branduri Imunogrip şi Imunorezistan, care, conform previziunilor, urmează să genereze 40% din vânzările diviziei respective.

Piaţa de produse naturiste, jumatate din cea de OTC-uri

Decizia LaborMed a fost luată în condiţiile în care, potrivit unui studiu Visionwise Daedalus Millward Brown, în România piaţa de produse naturiste reprezintă jumatate din piaţa de OTC-uri (medicamente fătă prescripţie medicală), în condiţiile în care 2 din 10 români apelează la tratamente fără prescripţie medicală.

„Piaţa pe care operează divizia Ozone Natural este în creştere şi de aceea planurile şi eforturile noastre sunt direcţionate către potenţialul cererii locale pentru produsele naturiste. Suntem convinşi că Ozone Natural dispune de toate condiţiile pentru a deveni  în scurtă vreme lider în tratamentele fitoterapeutice”, a declarat Stephen Stead, CEO LaborMed Pharma.

Brandurile aflate sub umbrela Ozone Natural sunt: Imunogrip, Propolis , Donavital Giardinophyt, Sabalit, Plantagingival, Sediphyt, Antialcool Plant, Nicotan, Omega3 şi Artrophyt.

LaborMed Pharma este lider pe piaţa producătorilor de medicamente încă din 1992. În 2008, compania a trecut în portofoliul fondului de investitii Advent International şi a achiziţionat portofoliul de 400 de produse al companiei Ozone, precum şi brandul acesteia, iar în 2009, LaborMed Pharma a preluat 12 branduri de produse fitoterapeutice de la PlantExtrakt din Cluj.