Laureatul premiului Nobel pentru economie, americanul Joseph E. Stiglitz, a publicat recent un articol intitulat „Of the 1%, by the 1%, for the 1%” (Din 1%, de 1%, pentru 1%). Într-o răsturnare ironică și tragică a celebrului „Toți pentru unul, unul pentru toți“ muschetarii de succes ai capitalismului modern au ajuns să reprezinte 1% din populația americană, procent care a ajuns să dețină jumătate (poate chiar mai mult) din avuția țării.
Stiglitz arată că cei mai puternici și bogați dintre puternicii și bogații Americii, adică acel 1%, impun politicienii și funcționarii superiori la toate nivelurile: național, de stat și local. Ei reprezintă la rândul lor tot cam 1% din populație. Și ca cercul bani-putere-bani să se închidă elegant, politicienii iau decizii care avantajează tot 1% din populație. Acesta este sfârșitul visului american.
Ce nu spune Stiglitz este că dincolo de o asemenea aritmetică amețitoare care alimentează atât glamour-ul vieții bogaților, cât și sărăcia extremă (clasa de mijloc e o specie pe cale de dispariție) se ascund resorturile crizei financiare, economice, sociale și politice cu care se confruntă omenirea (99%, mai precis). Modelul lui Stiglitz se aplică nu doar în SUA, ci în toată lumea. Poate procentele sunt ușor schimbate. Ce s-a întâmplat? Cum s-a ajuns aici?
Ca în orice scenariu de film bine scris, acțiunea personajelor nu poate fi înțeleasă fără motivația lor. Derivatele, acele arme financiare de distrugere în masă, nu ar fi lovit atât de devastator dacă în spatele lor nu era propulsia dată de energia numită lăcomie. De fapt nu atât de lăcomie, care până la urmă e omenească, ci de un întreg sistem care a ridicat-o la rang de valoare și a recompensat-o.
Recompensarea lăcomiei prin privilegii, bonusuri, pachete salariale – toate apărute, practic, peste noapte din magia cifrelor bilanțiere – a făcut ca profitul obținut cu orice preț, adică indiferent de consecințe, să fie egal cu succesul, profesionalismul maxim, integritatea morală, status social și model demn de urmat. Dorința legitimă, sănătoasă, de prosperitate, aceea obținută prin determinare, muncă, talent și evoluție personală, a ajuns să fie egală cu mediocritatea, lipsa de curaj, conservatorismul, neînțelegerea lumii în care trăim și, în final, eșecul. Sigur că o asemenea radicalizare nu putea fi posibilă fără parteneriatul zelos din zona politico-administrativă, cea a înalților funcționari și a oamenilor de stat cărora li s-a premiat incompetența.
Alături de incentivarea lăcomiei, aristocratizarea incompetenței – însoțită de obediență față de cei care au înnobilat-o – a încins și mai mult focosul armelor de distrugere în masă.
Un alt resort al crizei de tip „Din 1%, de 1%, pentru 1%“ este iresponsabilitatea. Ea decurge natural din asocierea lăcomiei cu incompetența. De data aceasta, iresponsabil s-au purtat nu numai locuitorii stratosferei financiaro-politice, ci și pământenii.
Mărșăluind în urma modelelor de fulminant succes – a se citi îmbogățire prin orice mijloace – omul obișnuit a început nu doar să viseze apropierea de acel 1%. Nu doar să adulmece parfumul răsfățului fără margini și fără consecințe. A decis să consume mai mult decât își putea permite, nu din când în când, ci ca mod de viață. 1% a schimbat lumea.
Bunul-simț, regulile corecte, valoarea interesului comun au fost răpuse pe rând. Rămâne ca 99% să găsească soluții pentru viața lor, să strângă din dinți, să se adapteze, să meargă înainte – conduși și în ziua de astăzi tot de procentul 1%, se înțelege.