Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral scoate la licitaţie pentru închiriere luciul de apă al unor lacuri din Constanţa, precum şi suprafeţe din Dunăre sau din Marea Neagră, iar câştigătorii vor putea construi acolo turbine eoliene ori vor putea desfăşura activităţi de agrement nautic.
La licitaţia care va fi organizată pentru închirierea cuvetelor lacurilor, a unor suprafeţe din Dunăre sau Marea Neagră poate participa orice persoană fizică sau juridică de drept privat, română sau străină, care cumpără caietul de sarcini, depune o ofertă şi care constituie garanţia de participare, potrivit responsabilului de comunicare al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, Cătălin Anton.
„Printre lacurile care sunt scoase la licitaţie se numără lacul Techirghiol, lacul Tăbăcărie din Constanţa, balta Mangalia. De asemenea, în funcţie de cereri, pot fi închiriate suprafeţe de pe fluviul Dunărea sau de pe Marea Neagră”, a declarat Cătălin Anton.
Persoanele care închiriază luciul de apă pot desfăşura diverse activităţi, începând cu construcţia de turbine eoliene, până la cultura de alge sau scoici ori activităţi de agrement nautic, a mai precizat sursa citată.
Cei interesaţi trebuie să se adreseze Administraţiei Bazinală de Apa Dobrogea Litoral, licitaţiile urmând să fie organizate în funcţie de numărul de solicitări.