Lafarge a suferit în România una dintre cele mai mari scăderi a volumului de vânzări

Volumul vânzărilor de ciment ale grupului francez Lafarge pe piaţa din România a scăzut cu 34,3% în primele nouă luni, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008, una dintre cele mai mari scăderi pe care le-a simţit grupul la nivel mondial, după Rusia, Spania şi Egipt, potrivit datelor financiare aferente primelor nouă luni, publicate de companie. Lafarge notează un efect pozitiv de 0,1% asupra vânzărilor din partea unor elemente precum preţurile, varietatea de produse şi tipul

Volumul vânzărilor de ciment ale grupului francez Lafarge pe piaţa din România a scăzut cu 34,3% în primele nouă luni, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008, una dintre cele mai mari scăderi pe care le-a simţit grupul la nivel mondial, după Rusia, Spania şi Egipt, potrivit datelor financiare aferente primelor nouă luni, publicate de companie.

Lafarge notează un efect pozitiv de 0,1% asupra vânzărilor din partea unor elemente precum preţurile, varietatea de produse şi tipul de clienţi.

Pentru acest an, grupul anticipează o reducere cuprinsă între 28% şi 30% a volumului de ciment comercializat pe piaţa locală, în condiţiile unor preţuri mai mici sau cel mult egale cu cele din 2008.

Europa Centrală şi de Est a reprezentat pentru Lafarge, în primele nouă luni, regiunea cu cel mai mare declin al vânzărilor, de 41%, la 830 milioane de euro, de la 1,4 miliarde de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut, urmată de America de Nord care a raportat o scădere de 27,2% şi Europa de Vest cu 22,7%.

Profit operaţional scăzut cu 57%

Profitul operaţional din regiune a coborât cu 57%, la 231 milioane de euro.Vânzările de ciment ale Lafarge în Europa Centrală şi de Est au scăzut cu 31,4%, din cauza declinului semnificativ al pieţei imobiliare, în contextul crizei economice.

„În ciuda unui control al costurilor foarte strâns, volumele au scăzut în România şi Rusia şi preţurile s-au redus în cele din urmă din cauza presiunii competitivităţii care a condus la reducerea profitului operaţional pentru această perioadă. În Polonia şi România, preţurile rămân apropiate de nivelul celor de anul trecut“, se precizează în raport.

Scădere la nivel mondial de 15%

Încasările Lafarge din vânzări la nivel mondial s-au diminuat în perioada ianuarie-septembrie cu 15%, la 12,2 miliarde de euro. Totodată, profitul operaţional a scăzut cu 29%, la 1,9 miliarde de euro.

Profitul net, înainte de includerea factorilor excepţionali, s-a redus cu aproape 50%, la 731 milioane euro, la nivel de grup.

La sfârşitul lunii septembrie, Lafarge avea datorii de 16,6 miliarde de euro, faţă de 19,1 miliarde de euro în perioada similară din 2008.

Grupul francez deţine, pe piaţa românească, diviziile Lafarge Ciment, Lafarge Agregate şi Betoane şi Lafarge Arcom Gips, având anul trecut o cifră de afaceri de 480 milioane euro, în creştere cu 20% faţă de 2008. Lafarge este prezent în România din 1997.