„Vom depăşi 500 milioane de euro (709 milioane de dolari) în vânzări de active în acest an şi vom continua anul viitor cu o sumă care ar putea fi mai mare. Când climatul general se va îmbunătăţi, ritmul vânzărilor ar putea creşte“, a declarat Lafont.
De la începutul acestui an compania franceză a obţinut peste 350 milioane de euro din vânzarea de active, iar datoria netă la 30 septembrie era de 14,7 miliarde de euro, în scădere faţă de 15,2 miliarde de euro la 30 iunie.
Profitul Lafarge a scăzut în trimestrul trei din 2010 cu 8% deoarece costurile mai mari ale energiei au compensat reducerea costurilor şi cursul valutar favorabil.
În perioada iulie-septembrie 2010, compania franceză a realizat un profit net de 372 milioane de euro (528 milioane de dolari), faţă de 404 milioane de euro în perioada similară din 2009. Analiştii se aşteptau la un profit de 357 milioane de euro.
70% din capacitatea de producţie a Lafarge este acum pe pieţele emergente, unde compania estimează o „creştere sustenabilă“, a explicat directorul general al companiei. El a adăugat că Lafarge nu trebuie să mai facă investiţii substanţiale în aceste state până în 2014 sau 2015.
SURSA: Agerpres