Acţionarii Lafarge vor primi o acţiune Holcim pentru fiecare titlu Lafarge pe care îl deţin, iar grupul combinat va avea sediul central în Elveţia şi va fi listat la bursele din Zurich şi Paris, conform declaraţiei comune publicată, luni, de cele două companii.

'Noul grup va oferi o creştere mai ridicată şi riscuri mai scăzute, prin urmare va crea mai multă valoare', a declarat directorul general al Lafarge, Bruno Lafont, care va deveni şeful LafargeHolcim.

Tranzacţia va fi cea mai mare asociere din industria cimentului realizată vreodată şi va ajuta companiile să-şi scadă costurile, datoriile şi să facă faţă mai bine la creşterea preţului energiei şi la cererea mai slabă de ciment, care afectează acestor sector din 2008.

Lafarge şi Holcim au anunţat că se aşteaptă la economii anuale de 1,4 miliarde de euro în urma finalizării tranzacţiei.

Dar orice tranzacţie va fi atent verificată de autorităţile de concurenţă din Europa, deoarece grupul creat din fuziunea Lafarge-Holcim va avea o prezenţă puternică pe pieţele din Brazilia, Canada, Ecuador, Franţa, Marea Britanie, SUA, Maroc şi Filipine.

Luni, Lafarge şi Holcim au confirmat că vor vinde active în valoare de 10 – 15% din profitul lor operaţional combinat de 6,5 miliarde de euro, pentru a îndeplini cerinţele autorităţilor de concurenţă. Două treimi din activele vândute vor fi în Europa, a anunţat Lafont.

Tranzacţia, care va crea un grup cu o capitalizare bursieră de aproximativ 55 miliarde de dolari, ar urma să se încheie în primul semestru din 2015, au anunţat cele două companii.

Cota de piaţă combinată a capacităţilor de producere a cimentului deţinută de cele două companii se apropie de 60% în Franţa, Canada şi Maroc, şi de 30% în SUA. Vânzările anuale se vor ridica la aproape 43 miliarde de dolari, depăşind rivalele din Germania – grupul HeidelbergCement, cu vânzări de 18 miliarde de dolari, şi Mexic – firma Cemex, cu vânzări de 15 miliarde de dolari.

În România, Lafarge produce materiale de construcţii de peste 15 ani şi activează în sectorul de ciment, agregate şi betoane cu 40 de amplasamente industriale, unde operează peste 1.000 de angajaţi sau colaboratori.

La rândul său, Holcim a intrat în România în 1997 şi în prezent deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare la Turda, 19 staţii ecologice de betoane, cinci staţii de agregate şi un terminal de ciment în Bucureşti. Compania are aproximativ 1.100 de angajaţi.

SURSA: Agerpres