Tranzacţia dintre Lafarge şi Holcim a dus la crearea celui mai mare producător mondial de ciment, cu o cifră de afaceri de 34 de miliarde de euro (44 miliarde de dolari).
Noua entitate a anunţat că în acest an va reduce cheltuielile cu cel puţin 200 de milioane de franci elveţieni (208 milioane de dolari) şi va realiza economii de 100 milioane de franci elveţieni.
'Rezultatele trimestriale dezamăgitoare ale Lafarge şi Holcim arată expunerea acestor companii la dificultăţile de pe pieţe. Acesta nu este un start bun pentru entitatea rezultată în urma fuziunii', a apreciat analistul Phil Roseberg, de la Bernstein.
Conducerea LafargeHolcim a estimat că în urma fuziunii se vor înregistra reduceri de costuri anuale de 1,4 miliarde de euro, în următorii trei ani. Miercuri, la Bursa de la Zurich, acţiunile înregistrau un declin de 6%, evaluând compania la 36,1 miliarde de franci elveţieni.
Profitul operaţional al Lafarge a crescut cu 1% în trimestrul doi din acest an, la 820 milioane de euro, în timp ce analiştii se aşteptau la 844 milioane de euro. Profitul operaţional ajustat al Holcim a scăzut cu 7,4%, de asemenea sub previziuni.
Noua entitate se confruntă cu sporirea concurenţei din partea companiei germane HeidelbergCement AG care a anunţat marţi că este interesată de achiziţionarea rivalei italiene Italcementi SpA, pentru 3,7 miliarde de euro.
Miercuri, LafargeHolcim a anunţat că va plăti dividende de cel puţin 1,30 franci elveţieni pe acţiune pentru 2015.
Printre obiectivele noului grup se află o alocare riguroasă a capitalului şi reducerea generală a cheltuielilor de capital, promovarea inovaţiilor, un nou model operaţional orientat către clienţii locali.
Holcim a intrat în România în anul 1997, iar în prezent deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare la Turda, 19 staţii ecologice de betoane, cinci staţii de agregate şi un terminal de ciment în Bucureşti.
Compania are aproximativ 1.100 de angajaţi. Tot în România, Lafarge produce, de peste 15 ani, materiale de construcţii şi activează în sectorul de ciment, agregate şi betoane cu 40 de amplasamente industriale, unde operează peste 1.000 de angajaţi sau colaboratori. AGERPRES