Italienii nu se dezmint. Venit parcă din altă lume, LaFerrari, este „esența“ sportivității. „Ferrariul“ este cel mai puternic și rapid vehicul construit vreodată de Scuderia din Maranello. Grație sistemului hibrid care dezvoltă nu mai puțin de 963 CP, accelerarea de la 0 la 100 km/h este realizată în mai puțin de trei secunde.
Forța este degajată de două motoare, unul termic (V12 de 6,3 litri) și unul electric de 163 CP. Conform italienilor, aceste performanțe incredibile sunt obținute fără ca emisiile de CO2 să fie considerate o problemă majoră. Prin comparație cu modelul pe care îl înlocuiește, Enzo, noul vehicul consumă mai puțin (circa 14,2 l/100 km) și emite cu 50% mai puțin CO2. Destinat în special colecționarilor, LaFerrari va fi comercializat în doar 499 de exemplare, fiecare având un preț cu taxe de peste 1,2 milioane de euro.
Interesant este că, încă din momentul lansării oficiale, Luca di Montezemolo, președintele companiei, a anunțat că toate vehiculele au fost deja acontate, iar numărul comenzilor a fost dublu față de producția anunțată.
Articol preluat din Suplimentul Auto Capital apărut în data de 25 martie 2013.