Ministrul francez al Economiei, Christine Lagarde, consideră că produsele derivate CDS (credit default swap), din datoriile suverane, ar trebui reglementate mai strict, limitate sau chiar interzise, potrivit Reuters. „Cred că produsele derivate ar trebui să fie foarte strict reglementate, limitate sau chiar interzise. Aceasta este o opinie personală referitoare la instrumentele financiare”, a afirmat Lagarde la postul de radio Europe 1. Produsele CDS, utilizate de investitori
Ministrul francez al Economiei, Christine Lagarde, consideră că produsele derivate CDS (credit default swap), din datoriile suverane, ar trebui reglementate mai strict, limitate sau chiar interzise, potrivit Reuters.
„Cred că produsele derivate ar trebui să fie foarte strict reglementate, limitate sau chiar interzise. Aceasta este o opinie personală referitoare la instrumentele financiare”, a afirmat Lagarde la postul de radio Europe 1.
Produsele CDS, utilizate de investitori pentru a se proteja de riscul unei eventuale incapacităţi de plată a debitorului, sunt tot mai mult subiectul criticilor, în condiţiile în care se consideră că derivatele au ajutat Grecia să ascundă problemele legate de datorii.
Rezerva Federală din SUA şi alte instituţii de control cercetează modalităţile prin care banca Goldman Sachs ar fi putut ajuta autorităţile elene să ascundă amploarea reală a deficitului bugetar prin folosirea derivatelor.
Oficialul a adăugat că nu are dubii asupra capacităţii Greciei de a refinanţa datoriile cu sprijinul populaţei sau a fondurilor private.
Statul elen se confruntă cu o criză a datoriilor după apariţia unor dovezi că autorităţile de la Atena au cosmetizat datele referitoare la dimensiunile bugetului şi datoriilor pentru a intra în zona euro.
SURSA: Mediafax