Încheierea unui acord în Statele Unite privind un nou plafon al datoriei publice reprezintă ‘o misiune critică’, a apreciat şeful FMI, adăugând că Guvernul SUA trebuie să rezolve problema finanţelor publice pe termen lung. Dar, a explicat Christine Lagarde, nu ar trebui să existe schimbări semnificative pe termen scurt deoarece acestea ar putea afecta redresarea economiei.
Bursele din întreaga lume au avut reacţii modeste la anunţul privind închiderea parţială a serviciilor publice în SUA din cauza lipsei unui acord între republicani şi democraţi cu privire la bugetul american.
La rândul său preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a estimat că dacă paralizia guvernamentale din SUA se va prelungi acest lucru ar reprezenta un risc atât pentru SUA cât şi pentru întreaga lume
Majoritatea experţilor estimează că închiderea parţială a agenţiilor federale americane ar putea şterge câteva zecimale din avansul înregistrat de PIB-ul SUA în trimestrul al treilea, fiind mai preocupaţi de posibila intrare în incapacitate de plată a SUA, în cazul în care Congresul nu va majora plafonul datoriei publice până la data de 17 octombrie.
Statul federal american a intrat marţi dimineaţă în şomaj tehnic pentru prima dată în ultimii 17 ani, în lipsa unui acord privind bugetul în Congres. În pofida negocierilor intense între Senat, dominat de majoritatea democrată, şi Camera Reprezentanţilor, majoritar republicană, nu a putut fi adoptat la timp niciun proiect de lege de finanţare pentru exerciţiul bugetar 2014.
SURSA: Agerpres