La un eveniment organizat la Washington de Center for Global Development, Lagarde a apreciat că o mutare a sediului FMI la Beijing este "o posibilitate" deoarece Fondul va fi nevoit să crească gradul de reprezentare al marilor pieţe emergente, pe măsură ce economiile lor devin din ce în ce mai mari şi mai influente.
"Asta ar putea înseamnă că, dacă vom avea această discuţie peste 10 ani, am putea să nu fim în Washington, D.C. Discuţia va avea loc la sediul central din Beijing" a spus Lagarde.
Aceasta a adăugat că actele fondatoare ale FMI cer ca sediul central al instituţiei să fie amplasat în statul membru cu cea mai mare economie. De la înfiinţarea FMI în 1945 această ţară a fost, fără încetare, SUA, prima economie a lumii, care în prezent are practic un drept de veto asupra deciziilor FMI, în condiţiile în care controlează 16,5% din voturile exprimate în Consiliul de Administraţie al Fondului.
Cu toate acestea, economiştii estimează că China, graţie unui ritm de creştere economică de peste 6%, ar putea devansa Produsul Intern Brut al SUA undeva în următorul deceniu, pentru a deveni cea mai mare economie a lumii în termeni nominali. Există unii economişti, inclusiv de la FMI, care susţin că China contribuie deja mai mult decât SUA la creşterea economică mondială în funcţie de paritatea puterii de cumpărare, care ţine cont şi de diferenţele de preţuri.
Ultima dată când FMI a revizuit structura sa de vot a fost în 2010, însă o nouă revizuire ar urma să fie lansată anul viitor.
Potrivit unui acord tacit care datează de la înfiinţarea Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, americanii au fost numiţi la conducerea Băncii Mondiale în timp ce postul de preşedinte al FMI a fost ocupat de un european. Însă această tradiţie riscă să fie contestată de ţările emergente care vor o reprezentare mai mare.
AGERPRES