Initiat in 1992 in Romania sub denumirea „From Planned Economy to Dynamic Management”, programul de instruire intensiva in afaceri finantat de Olanda, a urmarit nu numai sprijinirea managerilor din firmele romanesti de a dezvolta o viziune occidentala asupra afacerilor, dar si crearea unei retele de colaborare cu intreprinzatorii particulari olandezi.
Timp de noua ani, cursurile de formare au fost sustinute in diverse orase din tara, deoarece Ministerul Afacerilor Economice Olandez a dorit crearea unei retele intre partenerii de afaceri. Procedeul este unul folosit atat in Olanda, cat si in tarile in care este promovat cursul. Fundatia de Baak, prin Centrul de management VNO-NCW, ofera suportul de pregatire manageriala pentru intreaga confederatie industriala din Olanda. Specialistii reuniti in cadrul acestui centru, infiintat in urma cu mai bine de 40 ani, sunt deja nume de referinta pentru managerii olandezi care vor sa se perfectioneze sau sa-si dezvolte afacerile.
Dupa caderea Cortinei de Fier, expertii de la de Baak si-au extins aria de penetrare profesionala in multe din tarile ex-comuniste: Ucraina, Rusia, Cehia, Polonia, Ungaria s.a. Peste tot, programul intitulat acum Dynamic Business Management se deruleaza dupa aceleasi reguli. Continutul si oamenii s-au schimbat insa in pas cu vremea. Daca la inceput predominau directori din intreprinderile de stat, acum ies in evidenta micii intreprinzatori, interesati cu adevarat de problemele de management si de posibilitatea de a stabili contacte de afaceri cu parteneri olandezi.
„Datorita transformarilor din lume, de Baak si-a schimbat anul acesta continutul si filozofia programului, precizeaza directoarea Josette de Goede. S-au introdus subiecte legate de inteligenta emotionala, leadership, dezvoltare personala pentru ca accentul s-a deplasat catre problemele legate de dezvoltarea oamenilor.” Specialistii olandezi sunt acum tot mai interesati de gasirea acelor metode de instruire prin care pot provoca atitudinea proactiva, interactivitatea managerilor. Dna Josette de Goede spune ca sunt foarte multumiti de rezultatele obtinute in Romania, pentru ca „se vede dezvoltarea afacerilor ca urmare a implementarii programelor noastre. De aceea, am decis sa continuam activitatea initiata in Romania. Imi place motivarea oamenilor. Sunt foarte dornici sa invete. Au o minte deschisa si sunt foarte flexibili.”
Deoarece programul este finantat de Ministerul Afacerilor Economice, Olanda intentioneaza sa dezvolte cooperarea cu intreprinzatorii romani. Acesta este si motivul pentru care s-a introdus, incepand cu acest an, ca un criteriu de selectie al managerilor care merg sa faca practica in Olanda, obligatia de a identifica singuri o firma, cu acelasi profil de activitate, care sa le faca invitatia pentru cele doua saptamani de stagiu. N
Sfatul consultantului
Cariere riscante in economia de piata
Profesiile din domeniul vanzarilor, logisticii si consultantei sunt primele afectate de recesiunea economica
In cei zece ani de cand fac recrutari am urmarit multe cariere, cu suisurile si coborasurile lor: unele din interes strict profesional, pe altele din pura curiozitate. Am vazut ascensiuni fulminante si caderi spectaculoase, uneori cu redresari rapide, insa, nu de putine ori, si caderi din care „impricinatii” nu si-au mai revenit niciodata.
Au existat cativa ani in care afacerile in Romania au crescut foarte repede. Erau angajati rapid oameni si salariile sporeau aproape de la o luna la alta, ajungand la disproportii care puneau in incurcatura pe orice analist economic serios. Au fost suficiente insa cateva luni de declin economic, in care companiile au devenit mult mai prudente si au inceput sa-si controleze strict costurile, pentru ca unii angajati revoltati, ca nu li s-a mai marit salariul „de trei luni !!!”, sa plece spre alte firme, care „vor sti sa-i aprecieze mai bine”. Cativa au reusit imediat, dar cei mai multi nu atat de repede pe cat se asteptau. Nu putini au fost insa cei care, dupa un an de incercari zadarnice, s-au angajat pe un post si pe un salariu mai mic decat cel de la care au plecat.
Deoarece aceste cazuri semanau mult unul cu altul, am incercat sa tragem niste concluzii: care dintre domenii iti asigura o cariera mai previzibila si mai stabila, care sunt riscurile cele mai mari etc. Desi nu sunt rezultatul unor studii amanuntite, concluziile noastre au fost confirmate de catre toti cei cu care am stat de vorba: carierele cele mai previzibile sunt, in ordine descrescatoare (deci, de la cele mai putin riscante catre cele mai riscante) cele din domeniile urmatoare: IT, Finante, Marketing, Resurse Umane, Vanzari, Administrativ, Consultanta.
Prin urmare, cineva care este bun in IT sau in finante si care are deja un inceput bun de cariera, pare sa aiba sanse mai mari sa-si gaseasca un post si mai bun, in acelasi domeniu, decat o persoana cu un traseu profesional similar, insa in vanzari sau in logistica. In mare, acest „clasament” reiese si dintr-o logica a necesarului de educatie (academica + training): cu cat ai mai multa nevoie de studii si de o pregatire ulterioara, cu atat cariera in acel domeniu este mai previzibila pe termen mediu si lung, si mai stabila. In Romania, exceptii notabile au fost, si sunt, carierele tehnice (industriale) si consultanta: conform ideii de mai sus, ar trebui sa le gasim in partea cea mai de sus a „clasamentului”, insa economia anemica a Romaniei le-a tras in jos cat s-a putut de mult.
In perioade de crestere economica diferentele tind sa se estompeze, insa, cand intervine recesiunea, subiectul poate reveni brutal in actualitate.
Profilul managerilor romani
Puncte tari
· Sunt inteligenti, talentati si dispusi sa incerce tot timpul punerea unor idei noi in practica.
· Sunt flexibili si gata oricand sa continue sau sa reia activitatea intr-un alt fel, ceea ce demonstreaza existenta unui suport fundamental pentru dezvoltarea unei afaceri: energia si dinamismul.
· Au acel „savoir vivre”, bucurie si curiozitate de a face tot felul de lucruri, care lipseste olandezilor.
Puncte slabe
· Sunt preocupati de atingerea obiectivelor, dar uita adesea sa comunice direct ideile celor cu care lucreaza.
· Sunt orientati pe sarcina si acorda putina atentie relatiilor cu oamenii.
· Nu manifesta interesul cuvenit problemelor de resurse umane.
· Nu planifica si nu organizeaza resursele umane.
· Comunica defectuos, ceea ce creeaza impresia unor discutii haotice.
· Nu pun accent pe eficienta si performanta.
Un management integrat
Programul „Dynamic Business Management” se desfasoara in trei etape:
· pregatire teoretica in Romania;
· stagiu de pregatire in Olanda; Sunt selectionati doar jumatate din participanti. Acestia vor continua sa studieze, teoretic si practic, in firme olandeze cu profil asemanator firmelor din care provin.
· sustinere pentru crearea locala a unui club de afaceri romano-olandez.
Cursurile se desfasoara o data pe an si vor continua cu aceeasi frecventa. Pana la editia din aceasta vara, sustinuta la Bucuresti, specialistii olandezi au mai promovat programul la Bacau, Timisoara, Arad, Targu Mures, Sfantu Gheorghe, Cluj, Craiova, Ploiesti si Constanta.