Foarte pe scurt, Florin Bălu – proprietarul rețelei de fast food Snack Attack – prima afacere cu sandvişuri tradiţionale britanice (în formă triunghiulară – n.red.) de pe piaţa din România, pornită în 1999 -, a fost anunțat în vara lui 2009 că un furnizor de carne de pui – Convenience Prod – a cerut insolvența companiei din cauza unor datorii de 275.000 de lei. Bălu a fost șocat: stabilise deja cu furnizorul respectiv data la care urma să fie plătită datoria. Mai mult, presupunând că este doar o neînțelegere, Bălu a trimis la tribunal un avocat „puțin experimentat“, care n-a reușit să oprească procedura de declarare a insolvenței.  „Firma era profitabilă. A fost mai mult o problemă legal-tehnică decât o problemă comercială. Problema a degenerat însă“, explica antreprenorul român într-o discuţie anterioară. Deşi vânzările și profitabilitatea erau „pe o pantă ascendentă, confuzia de termeni (multă lume a asociat ideea de insolvență cu ideea de faliment – n.red.) a afectat foarte tare compania“, a admis atunci Bălu. Prin urmare, după intrarea în insolvență, Snack Attack chiar a intrat pe pierderi, iar după mai multe încercări eşuate de reorganizare, toate cele 17 restaurante din reţea au fost închise în vara lui 2012.

Spre sfârşitul aceluiaşi an, Solomon Mordechai (foto), grecul de 32 de ani care deţine fondul de investiţii Global Eye Investments, o companie care investeşte „capital prietenos“ în diverse domenii (energie, retail – printre altele a adus şi franciza Burberry în Bucureşti -, servicii, imobiliare etc.), a preluat brandul de la antreprenorul român. Din momentul intrării în portofoliul Samson Investiţii (firmă controlată de Global Eye), încasările Snack Attack, de altfel, firma care a introdus conceptul de sandviş pentru prânz în ţară, au crescut „cu cel puţin 10% -15% în fiecare lună“, spune George Bakopanos, actualul director general al Snack Attack. Mai departe, Bakopanos şi-a programat dezvoltarea afacerii în doi timpi: vrea să deschidă, anual, cel mult trei unităţi noi – „Văd o creștere lentă a afacerii, dar constantă.

Găsirea de spaţii potrivite pentru conceptul Snack Attack s-a dovedit a fi o adevărată provocare (…) şi cu două restaurante inaugurate în acest an vom fi în grafic cu obiectivele noastre de expansiune“. În paralel, Snack Attack ar urma să se extindă şi cu pop-up cornere (zone mici de vânzare, care nu necesită un spaţiu permanent) în clădiri de birouri, în centre de fitness şi chiar şi în malluri. În următorii cinci ani însă, Snack Attack ar trebui să aibă 25 – 30 de restaurante în Bucureşti şi în ţară, cu francize cu tot.

Singura direcție: în sus

„Vom acorda o atenţie mai mare Bucureştiului, ca punct de plecare, dar, în final, nu va exista oraş în ţară în care să nu fim prezenţi. Având în vedere interesul manifestat, lucrăm acum la un plan de extindere prin francize. E deci doar o chestiune de timp până când fiecare român va avea acces la produsele noastre“, afirmă George Bakopanos. Cel mai bun loc pentru creşterea acestui gen de afacere, crede managerul grec, sunt spaţiile stradale şi clădirile de birouri, unde traficul este mare şi unde vin exact clienţii ţintiţi pentru aceste produse – adică „oamenii ocupaţi, care vor o masă rapidă cu mâncare proaspătă şi sănătoasă“; zilnic, în medie 1.200-1.500 de clienți trec acum pragul restaurantelor Snack Attack. Bugetul e investiţii este „oriunde între 100.000 şi un milion de euro“, se limitează să declare Bakopanos, care speră ca Snack Attack să încheie 2013 cu o cifră de afaceri „undeva între 1,2 și 1,5 milioane de euro“. Pentru comparaţie, în 2008 compania înregistra afaceri de 8,3 milioane euro.
Lista afacerilor lui Solomon Mordechai, omul care a adus Nike şi Burberry pe piaţa românească:

În altă ordine de idei, obiectivul lui George Bakopanos e clar: Snack Attack să redevină lider de piaţă.  „Evident, e nevoie de timp pentru a reconstrui reţeaua de magazine (…) firma a «renăscut». E un copil, trebuie acum să-l creştem“, subliniază Bakopanos. O afacere larg răspândită în Occident – giganţii de la Bernard Matthews (unul dintre cei mai mari producători de sandvişuri din Anglia – n. r.), fac 8 milioane de sandvişuri pe săptămână -, comerţul de sandvişuri gata preparate pare, la prima vedere, un pariu câştigător. Dar nu pentru oricine şi nu în orice condiţii. Şi-a încercat norocul pe această piaţă şi Teo Păduraru, de numele căruia se leagă afacerea cu PC-uri, Best Computers, dar a pierdut. Businessul lui, Kingwich, cu afaceri de circa un milion de euro în 2008, a intrat pe o pantă descendentă chiar din toamna lui 2008, când, după declanșarea crizei, vânzările au scăzut de la 5.000 la 1.000 de sandvișuri pe zi.

Privită în ansamblu, piața „ready to eat“ este extrem de eterogenă ca structură – de aceea este și greu de comensurat. Ca să vă faceţi totuşi o idee, după câţiva ani de activitate, firme precum Sandwich-Break, Snack 4U sau Rivoli Food câştigă peste jumătate de milion de euro. Concret, din 2008 încoace, Sandwich-Break şi-a crescut afacerile, de la an la an, cu 100%, ajungând în 2012 la încasări de jumătate de milion de euro. „Ameninţările în domeniul nostru sunt date de către marile lanţuri de retail, care tind să monopolizeze piaţa. Acestea au o politică comercială destul de low-profit pentru producători…vorbim aici şi de taxe de raft, termen de plată, de retururi etc.“, arată o altă realitate de business Mihai Ursu, directorul firmei. În 2013. Ursu spune că afacerile Sandwich-Break vor trece de 700.000 euro. Nu-şi simte ameninţată afacerea de concurenţă, ci, mai degrabă, de scăderea consumului, generată de situaţia financiară generală. Situaţie în care, sintagma „de mâncat tot trebuie să mănânci“ s-ar putea să îşi arate limitele.