Lansarea rachetei „Helen” a fost reprogramată pentru începutul anului viitor

La sfârşitul săptămânii trecute, ARCA (Asociaţia Română de Aeronautică şi Cosmonautică) a planificat lansarea din largul Mării Negre a rachetei  spaţiale „Helen”, ca zbor de test înainte de competiţia oficială „Google Lunar X Prize”. Lansarea  rachetei a fost amânată întrucât condiţiile meteorologice au împiedicat buna desfăşurare a operaţiunilor. Lansarea primei rachete spaţiale româneşti a fost reprogramată pentru începutul anului

La sfârşitul săptămânii trecute, ARCA (Asociaţia Română de Aeronautică şi Cosmonautică) a planificat lansarea din largul Mării Negre a rachetei  spaţiale „Helen”, ca zbor de test înainte de competiţia oficială „Google Lunar X Prize”. Lansarea  rachetei a fost amânată întrucât condiţiile meteorologice au împiedicat buna desfăşurare a operaţiunilor. Lansarea primei rachete spaţiale româneşti a fost reprogramată pentru începutul anului viitor.

Echipa ARCA a fost prezentă între 13 şi 15 noiembrie în largul Mării Negre, pe nava militară „Constanţa 281”, unde urmau să aibă loc lansarea rachetei „Helen”. Lansarea propriu-zisă a fost amânată din cauza condiţiilor meteo.

Curenţii puternici de apă au răsucit balonul pe suprafaţa mării, împiedicând umflarea acestuia în totalitate. Echipa ARCA, ajutată de scafandrii militari, a încercat să stabilizeze balonul dar procedura a durat prea mult iar radiaţia solară, necesară pentru a încălzi aerul din balon, şi-a pierdut din intensitate, eliminând şansele unei bune desfăşurări. Lansarea rachetei „Helen” a fost reprogramată pentru începutul anului viitor.

„Operaţiunea de sâmbătă a fost un test a cărui experienţă ne va ajuta foarte mult la zborul final. Ne-am fi dorit să parcurgem de data aceasta toate procedurile de lansare stabilite. Curenţii de apă ne-au împiedicat însă, răsucind balonul pe care noi şi echipa de scafandri militari am încercat să-l stabilizăm pe suprafaţa apei. Orele au trecut luptându-ne efectiv cu marea, iar soarele, esenţial pentru a încălzi aerul din balon, şi-a pierdut din intensitate, obligându-ne să amânăm operaţiunea”, a declarat Dumitru Popescu, preşedintele ARCA.

Lansarea rachetei „Helen” a fost reprogramată pentru începutul anului viitor, aceasta urmând să aibă loc tot din largul Mării Negre.