După Carrefour și Auchan, Leclerc - un alt retailer francez din categoria „cel mai“-, se pregătește să intre, în 2012, pe piața din România. Lanţurile franceze de hipermarketuri deţin deja 34 de magazine pe piaţa românească de retail (Carrefour -25, Auchan -9).
Meveco Holding Ltd. Cipru, dezvoltator imobiliar pe piața Europei de Est, este în negocieri avansate cu doi retaileri care doresc să intre pe piața din România, potrivit unor surse din piaţă.
Meveco a cumpărat, în septembrie 2011, de la Chimopar București, producător de substanțe chimice, un teren de 352.000 de metri pătrați, aflat în bulevardul Theodor Pallady nr. 50 (conform Deciziei nr. 1/2011 a A.G.A. Chimopar din data de 21.09.2011). În momentul de față, Meveco intenționează să închirieze două suprafețe din acest teren pentru construirea a două noi hypermarketuri -16.000 mp vor fi alocați unui retailer de bricolaj, iar 14.000 mp vor reveni companiei Leclerc.
Leclerc va face concurență serioasă retailerilor cu vechime de pe piața românească, în condiţiile în care politica grupului impune comercializarea tuturor produselor la tarife cu până la 5% mai mici față de media națională. Compania are o divizie de marketing care analizează prețurile oferite de concurență și stabileaşte tarife cu cel puțin 2,5% mai mici pentru fiecare produs de pe raft. Totodată, pentru a asigura cele mai mici prețuri de pe piață, aprovizionarea se va face direct de la producători, evitându-se orice formă de intermediere. Mai mult, Leclerc Drive va permite cumpărătorilor să își plaseze comanda pe site-ul magazinului și să o poată ridica direct, două ore mai târziu, scutind astfel timpul efectiv alocat cumpărăturilor și cozile de la casele de marcat.
Aceleaşi surse susţin că retailerul ar urma să se dezvolte pe piaţa locală prin franciză. Fiecare cumpărător de franciză devine proprietar de drept al magazinului, iar proprietarii se înscriu într-o rețea de tip cooperativă care le permite accesul la aceiași rețea de distribuție astfel încât să poată respecta politica principală Leclerc – cele mai mici prețuri de pe piață.
Leclerc are o o rețea de 627 de hypermarketuri, supermarketuri și magazine în Franța, Italia, Polonia, Portugalia, Spania și Slovenia și în octombrie 2011 avea o cotă de 17% din piața franceză de retail. În 2010, grupul a avut o cifră de afaceri la nivel global de 31 miliarde de euro.
Lucrările pentru construirea celor două hypermarketuri vor începe în primăvara anului următor, până atunci Meveco urmând să demoleze depozitele Chimopar și să facă lucrări de nivelare a terenului.