LAPAR: Banii pentru plățile APIA sunt blocați la Comisia Europeană

Președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurențiu Baciu a anunţat că banii pentru plăţile Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sunt blocaţi la Comisia Europeană.

Şeful LAPAR a precizat că oficialitățile statului nu au puterea să spună adevărul fermierilor și, “din nou, mint”.

“Dacă discut cu foarte mulți colegi toți vin cu câte o speță, de ce nu s-au mai continuat plățile, de ce nu se fac plățile. Aflați că banii pentru plăți sunt blocați la Comisia Europeană pentru că ministerul Agriculturii ar fi trebuit ca în luna noiembrie, după terminarea plăților să facă o notificare la Comisia Europeană, notificare care nu a fost făcută. Când a venit noua conducere s-a trezit că nu poate face plățile. Așa că toate legendele pe care le mai auziți privind începerea plăților sunt false și vă spun că până în martie nu se mai poate face nici o plată, asta ca să știți adevărul. Vă tot duceți la APIA, aia nu au curajul să vă spună adevărul ca să nu îi înjurați și găsesc întotdeauna pe altcineva vinovat”, a declarat Laurenţiu Baciu.

Preşedintele LAPAR a mai precizat că vina aparține celor din minister, “când spun minister îi iau la pachet pe cei din MADR, APIA și instituțiile subordonate”.
Agrointel.ro