Nu mai cumpăra lapte de vacă din piață! Deși așa pare, laptele de vacă din piață nu este un produs sănătos. Dezvăluirile au fost făcute de Institutul de Cercetări Alimentare (ICA).
Laptele de vacă din piață, un produs riscant
Nu mai cumpăra lapte de vacă din piață! Alexandru Cîrîc, director general al Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), a dezvăluit rezultatele unei analize de laborator realizată acestui aliment.
Deși în România există multe persoane care consideră că laptele de vacă din piață este o alternativă mult mai sănătoasă, adevărul este altul. Laptele pe care îl găsim în marile lanțuri de supermarketuri este o variantă mai sigură.
Când vine vorba de viața urbană, oamenii merg la piață pentru a cumpăra alimente pe care le percep ca fiind mai sănătoase și mai naturale, similare celor din mediul rural. Aceasta este însă deseori o iluzie.
Spre exemplu, laptele de pe tarabe poate fi cu adevărat periculos pentru cetățeni.
Seria de analize derulate de ICA au dezvăluit că există nereguli serioase în legătură cu acest aliment preferat de români. Institutul a scos la iveală faptul că acest lapte cumpărat din piețe este plin de microbi.
Laptele din piețe este foarte murdar
Institutul de Cercetări Alimentare, reprezentat de directorul general Alexandru Cîrîc, face câteva recomandări în această direcție.
Cîrîc anunță rezultatele analizelor realizate asupra acestui lapte. Potrivit lui, chiar și după tratarea termică a acestui lapte, el încă va avea 370.000 de microbi.
„După tratamentul termic, laptele a fost ținut în niște condiții nu tocmai prielnice. Dacă vorbeam despre un lapte crud, aveam voie să regăsim un număr total de germeni, un număr de micro-organisme de 100.000. La acest lapte care a fost tratat termic găsim 370.000. Deci este un lapte foarte murdar”, spune Alexandru Cîrîc, pentru Observator News.
Bacteriile periculoase descoperite în acest tip de lapte includ Campylobacter, Cryptosporidium, E. coli, Listeria, Brucella și Salmonella. Ele pot avea consecințe grave, mai ales în cazul copiilor, putând provoca diverse probleme de sănătate, de la migrene și dureri musculare până la toxiinfecții alimentare severe.
Dănuț Păle, vicepreședinte în cadrul Autorității Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) recomandă românilor să evite laptele găsit pe tarabe. Potrivit lui, vânzătorii acestor produse sunt inconștienți.
„Recomand cumpărătorilor să nu achiziţioneze din astfel de locuri. (…) Aceşti oameni există, ei sunt sancţionaţi, dar sunt inconştienţi, că apar sporadic”, mai adaugă acesta.