Cele două competiţii paralele organizate de APAR şi UZEAR au avut drept câştigător acelaşi model coreean Cee’d. Oferta imbatabilă pusă la punct de Kia nu a permis nici unui alt competitor să aspire la prima poziţie. Peste 30 de maşini eligibile, două competiţii, două jurii, interese comerciale şi ameninţări cu justiţia. Aşa a debutat şi în acest an încercarea de a stabili cea mai bună ofertă de pe piaţa auto. Kia Cee’d a trecut peste toate. Cu
Cele două competiţii paralele organizate de APAR şi UZEAR au avut drept câştigător acelaşi model coreean Cee’d. Oferta imbatabilă pusă la punct de Kia nu a permis nici unui alt competitor să aspire la prima poziţie.
Peste 30 de maşini eligibile, două competiţii, două jurii, interese comerciale şi ameninţări cu justiţia. Aşa a debutat şi în acest an încercarea de a stabili cea mai bună ofertă de pe piaţa auto. Kia Cee’d a trecut peste toate.
Cu câteva zile în urmă, APAR (Asociaţia Presei Auto din România) a organizat etapa finală a competiţiei „Maşina Anului 2008 în România“. Început cu aproximativ trei săptămâni în urmă, acest concurs în care 18 jurnalişti aveau dificila, dar şi onoranta sarcină de a alege maşina cu cel mai bun raport calitate/preţ de pe piaţa autohtonă, a ajuns la momentul desemnării câştigătorului. Cu numai o săptămână înainte, mai exact pe 29 noiembrie, UZEAR (Uniunea Ziariştilor şi Editorilor Auto din România) a anunţat într-o conferinţă de presă învingătorul unei competiţii numită „Maşina Anului 2008“. Disputa dintre cele două asociaţii pentru dreptul de a organiza un astfel de concurs este deja notorie. Încă din anul 2000, când au înregistrat aproape concomitent la OSIM mărcile „Maşina Anului“ şi „Maşina Anului în România“, grupările de ziarişti au început să se şicaneze şi să îşi arunce acuze. A urmat un proces care nu a soluţionat în nici un fel situaţia, astfel că, în afară de câteva ediţii când a fost negociat un armistiţiu temporar şi a avut loc o competiţie comună, APAR şi UZEAR au organizat în paralel concursuri care aveau acelaşi scop: desemnarea celei mai bune oferte de pe piaţa auto în anul următor.
Acesta este contextul în care s-au desfăşurat şi în acest an ostilităţile. Din fericire însă, parcă pentru a salva onoarea acestei zone specializate a presei, o inspiraţie divină sau, mai degrabă, un producător de automobile foarte inspirat care a pus pe piaţă un vehicul imbatabil, a dus la rezultate similare în ambele competiţii, atât în 2006, cât şi în 2007. Astfel, dacă anul trecut Opel Corsa a fost desemnată învingătoare atât de UZEAR, cât şi de APAR, în acest an Kia Cee’d a avut aceeaşi soartă.
O competiţie importantă
Pentru a înţelege de ce se dă o luptă surdă între aceste asociaţii pentru organizarea unui astfel de concurs trebuie spus că fiecare câştigător al competiţiei din anii anteriori a avut un avantaj comercial destul de important, folosind titlul cucerit ca mijloc de promovare. Directorul de marketing al importatorului Opel şi Chevrolet în România, companie care a cucerit ambele titluri la finalul lui 2006 cu Opel Corsa, Cristian Oltean, ne-a declarat că „am folosit titulatura în machetele publicitare din presa scrisă şi la TV“, iar Florentina Stoica, PR managerul aceleiaşi companii, a continuat: „Nominalizarea ca maşină a anului 2007 în România pentru Opel Corsa a venit ca o recunoaştere a tuturor calităţilor acestui model şi cu siguranţă că a adus un plus de imagine, care s-a concretizat într-o cerere mai mare pe piaţă.
Un astfel de premiu nu poate să aducă decât beneficii şi să pună în valoare un model, să atragă atenţia asupra atributelor care l-au făcut cel mai bun în această competiţie.“
De altfel, rezultatele comerciale ale celor de la Opel din acest an arată clar atât calităţile incontestabile ale maşinii, cât şi impulsul dat vânzărilor de cucerirea celor două titluri. Aproximativ 3.500 de unităţi Corsa vândute în primele zece luni, faţă de cele puţin peste 1.000 din anul anterior. Cea mai vândută variantă a acestui model în acest an este cea diesel de 1,3 litri, urmată îndeaproape de motorizarea pe benzină de 1,2 litri.
Revenind la maşina considerată de presa auto din România ca fiind cea mai bună ofertă a anului viitor trebuie spus că modelul Cee’d al coreenilor de la Kia este cu adevărat o revelaţie. Să începem cu preţul. Cea mai ieftină versiune, 1,4 GLS Start, costă cu toate taxele incluse, doar 11.765 de euro, iar în dotarea standard intră echipamente care la majoritatea concurenţilor din segment apar numai opţional sau la variante superioare. Este vorba despre computerul de bord, EBD cu ABS, RadioCD cu mp3, comenzi audio pe volan, boxe în uşile faţă şi spate, airbaguri frontale, laterale şi cortină. Pentru aceste dotări, preţurile unor concurenţi sunt de minimum 13.000 de euro. Pe lângă toate acestea, comportamentul rutier al maşinii este peste medie iar confortul oferit se află la cote destul de ridicate. Dacă adăugăm şi garanţia de şapte ani oferită de producător, lucrurile sunt clare.
Pentru cei care nu se lasă seduşi de marca maşinii şi cântăresc bine ofertele existente pe piaţă, Cee’d reprezintă deja, fără îndoială, o soluţie demnă de luat în calcul. Numai în primele nouă luni ale acestui an modelul a fost comercializat în 884 de exemplare, Cee’d fiind cel mai căutat model al mărcii Kia în România. În afara variantei enunţate, 1,4 GLS, care pare a fi preferată de majoritatea clienţilor Kia, în oferta importatorului Kia Rom Auto se mai află variantele cu propulsoare alimentate cu benzină de 1,6 litri şi 2,0 litri, dar şi două dieseluri tot de 1,6 şi 2 litri. Preţurile pentru acestea sunt cuprinse între 13.535 euro şi 18.435 euro. În afară de varianta hatchback, începând cu toamna acestui an, în România a sosit şi varianta SW (Sporty Wagon), cu preţuri între 12.491 euro şi 19.209 euro.
Nu trebuie uitat nici faptul că modelul Cee’d a primit din partea EuroNCAP cinci stele la testul de siguranţă organizat în luna august.
Clasamentul APAR
Cele mai bune cinci maşini ale anului viitor,conform juriului „Maşina Anului 2008 în România“, sunt următoarele:
Kia Cee’d 233 puncte
Mitsubishi Lancer 190 puncte
Ford Mondeo 148 puncte
Mazda2 125 puncte
Peugeot 308 101 puncte
Clasamentul UZEAR
Diferenţele de punctaj dintre primele cinci locuri ale concursului „Maşina Anului 2008“ sunt extrem de mici:
Kia Cee’d 73 puncte
Ford Mondeo 69 puncte
Mazda2 66 puncte
Fiat 500 65 puncte
Fiat Bravo 62 puncte
SURPRINZĂTORUL LANCER
MONDEO, VICECAMPION