Ziarele, televiziunile şi media electronică au comentat pe larg clasamentul realizat de revista Capital. Ediţia din acest an a adus în atenţie un nou podium, dar şi 18 noi poveşti de succes. Enumerând câteva dintre prezenţele constante ale clasamentului (Cristiana Copos, Gilda Lazăr, Monica Tatoiu şi Măriuca Talpeş), cotidianul „Compact“ a accentuat faptul că „unul dintre criteriile care le-au propulsat şi menţinut în acest clasament, timp de cinci edi
Ziarele, televiziunile şi media electronică au comentat pe larg clasamentul realizat de revista Capital. Ediţia din acest an a adus în atenţie un nou podium, dar şi 18 noi poveşti de succes.
Enumerând câteva dintre prezenţele constante ale clasamentului (Cristiana Copos, Gilda Lazăr, Monica Tatoiu şi Măriuca Talpeş), cotidianul „Compact“ a accentuat faptul că „unul dintre criteriile care le-au propulsat şi menţinut în acest clasament, timp de cinci ediţii, este implicarea lor constantă în viaţa comunităţii“.
Articolul intitulat „Românce de top“, publicat de „Evenimentul zilei“ şi citat, în ziua lansării, de numeroase portaluri de ştiri (printre care Freenews.ro, Ziare.ro, Lady4ever.ro), a oferit informaţii despre ocupantele primelor zece locuri şi realizările datorită cărora sunt pe aceste poziţii, domeniile în care s-au obţinut performanţe notabile şi câte reprezentante are fiecare sector de activitate. Autoarea articolului notează şi principalele modificări ale clasamentului din acest an (poziţiile ocupate de Andreea Marin Bănică, Mihaela Rădulescu, Monica Bârlădeanu). În articolul cu titlul „2 «bancheriţe» sunt cele mai tari românce“, cotidianul „Libertatea“ a subliniat ideea că „Topul 2008 a suferit schimbări substanţiale, mai ales la vârful ierarhiei“. Diferenţa dintre „poziţia în top a Mihaelei Rădulescu şi cea a Andreei Marin Bănică“ a fost abordată atât de presa scrisă, cât şi de cea online. Lansarea celei de-a cincea ediţii a „Top 100 femei de succes“ a suscitat şi interesul presei locale. „Ziua de Iaşi“, de exemplu, a notat faptul că „Ieşeanca Oana Turcu se menţine în Topul Femeilor de Succes“, articolul detaliind cartea de vizită a acesteia şi menţionând numele altor „ieşence de succes“ participante la top.
Şi postul de radio Europa FM a pus accent pe faptul că „două reprezentante ale domeniului financiar-bancar ocupă primele poziţii ale ediţiei din acest an“, continuând cu prezentarea principalelor noutăţi aduse de clasament.
Emisiuni TV dedicate femeilor de succes
Postul Realitatea TV a realizat, în cadrul ediţiilor de ştiri din ziua lansării, o trecere în revistă a informaţiilor legate de realizarea şi componenţa clasamentului. Unul din subiectele discutate a fost legat de prezenţa masivă a femeilor de afaceri în top, temă susţinută şi de Georgiana Pogonaru, invitată în studioul ştirilor. În ediţia specială cu tema „Femeile de succes ale României“ au fost invitate câteva dintre protagonistele topului: Ana Diculescu-Şova, Mihaela Leventer, Dana Mihaela Jianu, Camelia Şucu şi Denisa Comănescu. Ele au discutat, alături de sociologul Marius Pieleanu, despre clasamente de acest gen, despre preţul pe care cineva trebuie să-l plătească pentru a avea succes şi au enunţat propriile definiţii ale succesului. Şi în jurnalele de ştiri difuzate de posturile Prima TV şi N24 au fost prezentate informaţii despre cea de-a cincea ediţie a „Top 100 femei de succes“. Mai mult, la Euforia TV, în cadrul emisiunii „Zodia Fluturelui“, a fost alocat spaţiu de emisie pentru acest eveniment editorial, în cadrul rubricii „Revista presei pentru femei“.
Însă nu doar mass-media a fost interesată de apariţia ierarhiei din acest an. Informaţii despre „Top 100 femei de succes 2008“ se regăsesc şi pe site-uri profesionale, cum ar fi, de exemplu, cel al International Advertising Association (IAA).
«Trăind în secolul XXI, cred că locul 21, pe care m-am plasat, este simbolic.»
Denisa Comănescu, director general Editura Humanitas Fiction
«Iniţiativa Capital este benefică, deoarece există diferenţe între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte modul de a face business.»
Georgiana Pogonaru, general manager Romcolor 2000
Capital – Editia nr.13, data 2 aprilie 2008