Lăsata Secului 2021. Creștin ortodocșii trebuie să urmeze restricții stricte! Aceste lucruri sunt strict interzise
De când începe Lăsata Secului și până la Crăciun, credincioșii urmează restricții stricte cu privire la dietă. Astfel, un aliment favorit al gospodinelor din nordul țării este ciorba de legume. Totodată, acestea freacă deja oalele în modalitatea tradițională, cu cenușă.
De asemenea, tradițiile din popor ne arată că nu este bine să intrăm în postul Crăciunului cu vase murdare iar cenușa din sobă ajută la curățarea grăsimii rămase pe vase după mâncărurile de dulce. Mai mult, aceasta este bună și la alungarea duhurilor rele din casă, potrivit obiceiurilor românești.
O perioadă de abstinență în timpul zilelor de post
În multe zone rurale din țară, Lăsatul Secului de Paști este o sărbătoare extrem de importantă. Marchează momentul de cumpănă dintre noul an agrar și cel vechi. Amintim că, odată cu această sărbătoare, masa se așează cu fața spre răsărit. Pe lângă faptul că în această perioadă credincioșii trebuie să se ferească de lapte, carne, brânză și ouă, acestora le este recomandat să nu dea împrumut sau să spele haine.
O altă tradiție comună este ideea de masă festivă la care se adună toată familia și petrec această sărbătoare. Astfel, în Bărăgan, un vechi obicei spune că de Lăsata Secului trebuie strânse toate oasele și resturile de mâncare într-o față de masă, iar a doua zi trebuie aruncate afară spre răsărit.
Acest post se încheie pe 24 decembrie iar credincioșii țin acest post timp de 40 de zile, cu dezlegare la pește sâmbăta și duminica. Se spune și că în zilele de luni, miercuri și vineri, credincioșii trebuie să postească fără ulei și vin. În cazul în care în aceste zile se face pomenirea unui sfânt cu cinstire mai largă, se face dezlegare pentru dragostea sfântului.
Ce alimente sunt permise în această perioadă?
În această perioadă, credincioșii pot mânca, printre altele, legume precum orez, quinoa, fasole, năut și cereale. Cartofii sunt recomandați pentru mâncăruri fără carne, dar și brocoli, conopidă, varză, fasole verde, mazăre sau orice altă legume consistentă.