„Investiţiile se vor îndrepta către retehnologizarea fabricii de la Cluj-Napoca, către creşterea capacităţii de producţie prin inaugurarea unei noi linii, dar şi către infrastructura unităţii şi managementul calităţii”, a declarat Christian Morath, directorul general al companiei.
Noua linie, ce va fi inaugurată în cursul anului 2012, va creşte producţia, de la 6,5 milioane de metri pătraţi de plăci ceramice, până la 8,5 milioane de metri pătraţi în 2013.
Pentru acest an, sunt programate investiţii de 4 mil. euro, direcţionate spre modernizarea liniei de producţie de plăci ceramice decorative şi spre îmbunătăţirea tehnologică a întregii fabrici.
Compania are în plan, pentru acest an, menţinerea exporturilor la 5% din cifra de afaceri, pentru ca în 2012 acestea să îşi crească ponderea la 7% din vânzări.
Pentru acest an, Lasselsberger estimează menţinerea cifrei de afaceri la nivelul anului trecut, la aproximativ 38,5 milioane de euro, şi creşterea cotei de piaţă la 42%, comparativ cu 38% în 2010. Referitor la piaţa locală de plăci ceramice, compania preconizează că aceasta va înregistra în 2011 un recul de 10%, similar celui din anul precedent.