"Trebuie să fim foarte fermi în privinţa stopării tăierilor ilegale de lemne. În prezent, 300.000 de hectare de pădure sunt nepăzite, pentru că sunt păduri ai căror proprietari privaţi sunt mici şi nu au contracte cu firmele de pază", a afirmat Borbely.
Întrebat care ar fi soluţia ca aceste suprafeţe să poată fi păzite, ministrul Mediului a precizat că una dintre rezolvări ar fi introducerea unor sancţiuni mai drastice pentru proprietarii care nu au grijă de pădurea pe care o deţin.
"În legătură cu cele 300.000 de hectare nepăzite, spun că proprietarii sunt obligaţi să păzească pădurea. Putem introduce, spre exemplu, sancţiuni mai drastice pentru cei care nu păzesc pădurea", a spus Laszlo Borbely.
Acesta a menţionat, totodată, că ia în calcul introducerea sintagmei "Delict de mediu", dar la ora actuală analizează această posiblitate.
Potrivit celui mai nou Raport privind evaluarea activităţilor desfăşurate în domeniul silvic, dat publicităţii miercuri, în primele trei luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2010, volumul de masă lemnoasă tăiată ilegal a scăzut cu 3%, respectiv de la 12.577 mc material lemnos la 12.218 mc.
Judeţele care înregistrează un volum mare de masă lemnoasă tăiată ilegal au fost, în perioada ianuarie-aprilie 2011, Harghita, Maramureş, Suceava, Neamţ, Argeş, Bacău şi Vrancea.
Din punct de vedere al infracţiunilor silvice, datele MMP arată că din totalul raportat (3.348 infracţiuni, adică cu 15% mai multe decât în primul trimestru din 2010), 62,5% reprezintă tăierea şi scoaterea din rădăcini a arborilor, puieţilor şi lăstarilor, iar 34,1% – furt de arbori doborâţi, rupţi, a puieţilor ori lăstarilor tăiaţi.
În prezent, suprafaţa fondului forestier naţional ocupă o pondere de 28% din teritoriul României, echivalentul a 6,65 milioane de hectare, din acest punct de vedere ţara noastră clasându-se pe locul 17 în Europa.
Din acest total, 67% reprezintă proprietate publică, administrată în principal de către Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, iar 33% este proprietate privată, administrată, în general, de către structurile silvice private.
SURSA: Agerpres