Deputatul UDMR Laszlo Borbely, fost ministru al Mediului, a reafirmat marţi că se consideră nevinovat şi că în dosarul său nu există nicio probă materială care să demonstreze faptele de care este acuzat.
"Ultima oară ne-am întâlnit când am anunţat demisia mea. Şi am spus următorul lucru: demisionez, deşi nu am niciun fel de motiv de a demisiona, sunt nevinovat. Demisionez pentru a nu fi niciun fel de suspiciune aruncată asupra Guvernului. După ce am consultat dosarul meu, joi – în sfârşit am putut să-mi consult dosarul, mi-a întărit această convingere, ceea ce am văzut în dosar", a declarat Laszlo Borbely, la finalul şedinţei Comisiei juridice în care s-a decis avizarea începerea urmăririi penale în cazul deputatului UDMR.
Borbely a explicat că, studiind dosarul, a luat la cunoştinţă de faptul că, timp de doi ani, începând cu 2010 ‘circa 15 persoane au fost interceptate’. "Toate convorbirile telefonice ale unor persoane care făceau parte din anturajul meu, unele persoane din partea unor instituţii subordonate cu funcţii de răspundere sau patroni de firme de construcţii, vă repet, din august 2010. Nu există nicio probă materială în dosar prin care să se demonstreze acele fapte de care sunt acuzat", a susţinut Laszlo Borbely.
Procurorul general Laura Codruţa Kovesi i-a solicitat miercurea trecută ministrului Justiţiei, la cererea procurorilor anticorupţie, declanşarea procedurilor pentru obţinerea avizului din partea Camerei Deputaţilor, necesar declanşării urmăririi penale faţă de Laszlo Borbely, deputat UDMR, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi infracţiunea de fals în declaraţiile de avere.
Sursa: Agerpres