Oficialii Fondului de Mediu lucrează la un ghid destinat sprijinirii celor care investesc în stații de alimentare cu energie pentru mașinile electrice. Conform Ministrului Mediului și Pădurilor, Laszlo Borbely, este posibilă „sprijinirea acelor unități, de exemplu mall-uri, care dispun de astfel de echipamente”.
Deși este convins că trebuie creată infrastructura necesară mașinilor cu emisii poluante zero, Borbely așteaptă și ajutorul producătorilor pentru a populariza aceste mijloace de transport. Ministrul este de părere că, până ce constructorii de mașini nu vor oferi prețuri accesibile, va fi greu de găsit clienți care să plătească sume importante în plus doar pentru a deține și conduce o mașină electrică. Asta chiar dacă există programul „Rabla”.
Laszlo Borbely a menționat, de asemenea, și că este nevoie de astfel de mașini pentru că în Cartea Verde a Transporturilor se prevede interzicerea accesului mașinilor cu motoare convenționale în orașele mari, începând cu 2050.
Renault a demarat în luna iunie „Programul de Conectare a Vehiculelor Electrice – Parteneriat pentru o mobilitate cu zero emisii” prin care vizează crearea unui grup de parteneri pentru dezvoltarea infrastructurii necesare vehiculului electric în România. Primele trei acorduri din cadrul acestui program au fost semnate cu Electrica, Schneider Electric şi Siemens, cu ocazia Zilei Internaţionale a Mediului. De asemenea, Mitsubishi a devenit partener al Comitetului Național Român CIGRE iar prima stație de încărcare a mașinilor electrice a fost inaugurată în a doua jumătate a lunii iunie lângă sediul CNTEE Transelectrica SA din București. Aceasta este dotată cu două puncte de încărcare de nivel 1, având următorii parametri: alimentare monofazată cu tensiunea 230 V şi intensitatea curentului 16 A. Accesul la prize se face prin intermediul unui card personalizat pentru utilizatorul automobilului electric. Plata energiei consumate pentru încărcare se va face cu ajutorul contoarelor inteligente punând la dispoziţie mai multe modalităţi de plată, astfel încat să devină accesibile tuturor utilizatorilor: abonament, plata cu card, factură la sfârşitul lunii sau prin cartelă pre-pay.