Ordinul Naţional Steaua României i-a fost retras definitiv lui Laszlo Tokes
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins, ca nefondată, cererea lui Laszlo Tokes de anulare a decretului semnat de preşedintele României, Klaus Iohannis, prin care i-a fost retras Ordinul Naţional „Steaua României”.
Decizia ÎCCJ este definitivă.
„În rejudecare: Respinge acţiunea formulată de reclamantul Tokes Laszlo în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Prezidenţială în calitate de reprezentantă a preşedintelui României – Klaus Werner Iohannis; Dacian Julien Cioloş – fost prim-ministru şi intervenientul Consiliul de Onoare pentru Ordinul Naţional Steaua României, ca nefondată.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâta Administraţia Prezidenţială în calitate de reprezentantă a Preşedintelui Românei – Klaus Werner Iohannis, ca nefondată. Definitivă”, se arată în decizia instanţei.
Laszlo Tokes a primit o decizie nefavorabilă şi în octombrie 2022
În octombrie 2022, Laszlo Tokes a primit o decizie nefavorabilă şi la Curtea de Apel Bucureşti (CAB).
El a deschis un proces, în care a solicitat judecătorilor anularea decretului semnat pe data de 4 martie 2016 de către preşedintele României, prin care şeful statului i-a retras Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler.
Klaus Iohannis a semnat atunci acel decret, având în vedere hotărârea Consiliului de Onoare pentru Ordinul Naţional „Steaua României” din 20 septembrie 2013.
„Cel care acordă o distincţie vrea să răsplătească pe cel distins, să răsplătească un merit, cel care primeşte şi acceptă această distincţie trebuie să recunoască România şi Constituţia României, să aprecieze valorile care stau la baza Constituţiei României. Având în vedere toate acestea, am decis să retrag Ordinul «Steaua României» domnului Laszlo Tokes”, a spus atunci Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat de presă emis de Administrația Prezidențiale.
Pe data de 20 noiembrie 2013, Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional „Steaua României” a decis retragerea distincţiei acordate lui Laszlo Tokes. Motivul a fost că, în data de 27 iulie 2013, el i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, să construiască „un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.
Ulterior, pe data de 4 martie 2016, preşedintele României a semnat decretul privind retragerea decoraţiei Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler lui Laszlo Tokes.