Zeci de mii de firme din economia românească au intrat, în ultimii ani, în insolvenţă, mii de angajați şi-au pierdut locurile de muncă în urma procedurilor de reorganizare, iar practica a fost uneori folosită, din păcate, pentru a evita plata unor creanţe către diferiţi debitori. O parte din aceste companii nu au mai reuşit să iasă din impas, creându-se astfel o reacţie în lanţ, în urma căreia au fost afectaţi parteneri de afaceri, furnizori sau clienţi. Insolvenţa poate avea însă şi o latură pozitivă, ea nefiind, în niciun caz, un capăt de drum. Desigur, insolvenţa denotă existenţa unor probleme şi a unor deficienţe în activitate, dar poate, în acelaşi timp, să fie şi o consecinţă a lipsei conjuncturale de lichidităţi. Cel mai important lucru pe care trebuie să îl reţinem este că, indiferent că vorbim de comerţ, imobiliare sau agricultură, nu trebuie să se ajungă la vânzarea de creanţe; se pot face numeroase lucruri bune şi se pot lua decizii care să repună compania pe picioare înaintea sau în timpul insolvenţei.
Cel mai recent exemplu este cel al producătorului de materiale de construcţii Cemacon, care s-a aflat în ultimii trei ani într-un proces de reorganizare sub supravegherea atentă a Casei de Insolvenţă Transilvania. Noii acţionari au venit cu fonduri suplimentare pentru a susţine cheltuielile operaţionale, a fost numit un nou management calificat şi s-au luat măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii companiei, ajungându-se într-un final la un acord cu banca finanţatoare pentru restructurarea datoriilor care ameninţau existenţa companiei. Şi în imobiliare se pot lua decizii bune prin care un proiect aflat în dificultate să fie repoziţionat şi măsuri prin care cheltuielile şi operaţiunile de zi cu zi să fie eficientizate. Se poate schimba comunicarea şi identitatea proiectului, se pot identifica potenţiali cumpărători sau investitori şi se poate valorifica cât mai bine activul existent. Dacă vorbim, spre exemplu, de un centru comercial intrat în insolvenţă sau chiar în faliment, se pot lua decizii de management potrivite care să menţină şi chiar să îmbunătăţească rezultatele financiare, asigurându-se, astfel, acoperirea cheltuielilor operaţionale fără închiderea centrului – cel mai bun exemplu este City Mall. La fel, în cazul unui ansamblu rezidenţial, se poate schimba echipa de vânzări şi se pot schimba strategiile de poziţionare şi de preţ, identificându-se astfel potenţiali cumpărători, soluţia putând fi mult mai potrivită decât vânzarea în bloc a unităţilor.
Desigur, întotdeauna vor exista pierderi, însă diferenţa dintre 100% şi 10, 20 sau 30% este făcută de decizii potrivite luate în timpul procesului de reorganizare. Insolvenţa sau falimentul, chiar şi în cazul unui proiect imobiliar, nu trebuie să fie sinonimă cu moartea companiei, iar vânzarea activului sau a creanţelor trebuie privită întotdeauna ca fiind ultima soluţie, existând nenumărate şanse de redresare, fie şi parţială, înaintea sau în timpul procedurii de insolvenţă.
Valentin Ilie,
CEO Coldwell Banker Affiliates of Romania
