Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer, a reluat, vineri, ideea vehiculată deja de câţiva ani potrivit căreia un al treilea producător auto este interesat să vină în România, însă fără a preciza numele companiei.
"Pentru ministerul pe care îl conduc şi pentru Invest Romania este o prioritate să încercăm anul viitor să aducem al treilea producător auto în România", a spus ministrul, în cadrul unei declaraţii de presă.
Când jurnaliştii i-au cerut să precizeze numele companiei, el a răspuns: "Încă nu vă pot spune, dar este o prioritate şi ştiţi că ce am promis s-a întâmplat, chiar dacă cândva aţi şi râs, recent, anul trecut. O să vedeţi că ce v-am spus este real şi economia românească o să aibă de câştigat".
Laufer a adăugat că portofoliul Invest Romania cuprinde 109 proiecte de investiţii aflate în derulare, în valoare de 2,5 miliarde de euro.
"Aflate în derulare înseamnă şi etapa în care este verificată piaţa din România, nu neapărat cele care s-au implementat. Deci un maxim potenţial de 2,5 miliarde de euro şi 25.000 de locuri de muncă", a adăugat ministrul.
Ideea unui al treilea producător auto în România, după Renault şi Ford, a mai fost enunţată în ultimii ani de autorităţi. În iulie 2016, ministrul de atunci al Economiei, Costin Borc, anunţa că partea română poartă discuţii cu două companii auto de talie internaţională pentru deschiderea unei a treia uzine de asamblare de maşini în România.
"Informaţii nu am să vă dau, dar discuţii există. Nu vă pot da informaţii, pentru că, înainte ca deciziile să fie luate într-un board, într-o mare companie, nimănui nu-i place ca ele să fie dezvăluite public, pentru că ele pot fi chiar deraiate", a spus Borc.
"Avem discuţii să existe o a treia uzină de asamblare în România. Există aceste discuţii cu un mare producător auto internaţional. Şi din Europa, şi din afara Europei", a continuat el.
SURSA: Agerpres