Laura Codruța Kovesi a lansat un avertisment fără precedent din postura de șefă a Biroului Procurorului Public European (EPPO). Ea a susținut, miercuri, că refuzul Poloniei de a coopera cu instituția ei riscă să înlesnească fraudele cu fonduri europene, potrivit Rador care citează EUObserver.

Kovesi a declarat că poziția Poloniei îngreunează investigarea de către biroul său a corupției transfrontaliere în cadrul blocului celor 27 de state membre.

Ea a lansat avertismentul într-o scrisoare adresată Comisiei Europene,  în care a afirmat că, ori de câte ori procurorul european nu poate obține probe din Polonia, „capacitatea sa de a contracara infracționalitatea care afectează bugetul Uniunii este sistematic obstrucționată”.

Răspunsul prompt al Poloniei

Varșovia susține că nu tergiversează, ci este în curs de a-și modifica legislația penală astfel încât să recunoască instituția de la Luxembourg drept o autoritate de drept.

Dar, potrivit EUObserver, procurorul european își pierde răbdarea în această confruntare care are loc pe fundalul tensiunilor dintre Bruxelles și Varșovia pe tema statului de drept.

„Spunând că trebuie mai întâi să-și amendeze codul de procedură penală pentru a putea recunoaște EPPO drept autoritate de drept, ei contestă supremația legislației UE”, a declarat Parchetul European pentru EUobserver.

EPPO funcționează abia din iunie 2021, la el participând deocamdată 22 din cele 27 de state UE.

Ungaria și Polonia, singurele state reticente față de EPPO

Polonia e unul dintre cei cinci membri care nu au aderat la instituție. Însă Suedia ar trebui să adere anul acesta, iar Danemarca și Irlanda au optat să-și negocieze exceptarea de la întregul domeniu judiciar. Ceea ce lasă Ungaria și Polonia în postura de a fi singurele state reticente.

EPPO a declarat că cooperarea sa cu autoritățile judiciare poloneze trebuie totuși să se bazeze pe instrumentele existente privind cooperarea judiciară și recunoașterea reciprocă.  Parchetul european a cerut sprijinul autorităților poloneze în 23 de anchete antifraudă care au implicat Polonia, iar Varșovia a respins până acum solicitările.

Dar procurorul european a declarat că autoritățile poloneze au avut obligația de a proteja bugetul UE, în ciuda faptului că nu este un stat membru participant la EPPO.

Parchetul European are puterea să cerceteze, să urmărească penal şi să trimită în faţa instanţelor naţionale autorii infracţiunilor care afectează interese financiare ale Uniunii. El a fost instalat la sfârşitul lunii septembrie 2020 la Luxemburg, unde au depus jurământul Laura Codruţa Kövesi, fost procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din România. şi echipa sa de 22 de procurori. Procurorii delegaţi vor fi responsabili în ţara lor cu desfăşurarea anchetelor.