Laura Codruța Kovesi a făcut mai multe declarații în timpul vizitei la Chișinău. Ea a subliniat luni, 2 septembrie, că a remarcat schimbări pozitive în justiția din Republica Moldova.
Kovesi subliniază importanța unui sistem de justiție curat
Totuși, spune ea, este necesar un sistem de justiție curat pentru a obține rezultate. Judecătorii, procurorii și polițiștii trebuie să aibă suficiente instrumente, a explicat procurorul-șef al Parchetului European.
În acest fel, vor putea investiga eficient cazurile de corupție. Ea a lansat și un avertisment. Înaltul oficial spune că va fi monitorizată la un nivel înalt cheltuirea fondurilor europene.
Ea a explicat și că în viitor ar putea exista dosare împreună cu colegii din Republica Moldova.
„Pe viitor, cred că vor exista dosare împreună cu colegii din Republica Moldova. Și cred că în întâlnirile pe care le voi avea astăzi acesta va fi principalul subiect pe care o să-l abordăm. Așa că noi, autoritățile, suntem cu ochii pe folosirea banilor europeni”, a spus procurorul-șef.
Lupta cu corupția, un fenomen constant
Procurorul-șef a subliniat apoi un alt aspect important. Mai precis, lupta cu corupția este „un fenomen constant”, spune ea.
„Când vorbim despre lupta cu corupția, trebuie să fim conștienți că acesta este un fenomen constant. Nu ne putem opri, nu putem greși, nu putem spune că, gata, am rezolvat și nu mai avem nimic de făcut. Ca să ai rezultate, trebuie să ai un sistem de justiție curat. Legislația trebuie să ofere judecătorilor, procurorilor și polițiștilor suficiente instrumente legislative ca să poată investiga eficient cazurile de corupție”, a spus procurorul-șef al Parchetului European.
De asemenea, lupta cu corupția nu este doar responsabilitatea sistemului de justiție, a completat ea. În opinia specialistei, întreaga societate „trebuie să fie implicată ”
„Lupta cu corupția nu este doar responsabilitatea sistemului de justiție, a subliniat ea, întreaga societate trebuie să fie implicată pentru că vorbim de prevenire, proceduri și educația în procesul anticorupție. Cineva are impresia că odată ce țara face parte din UE nu mai e corupție, nu mai sunt provocări la statul de drept. Se înșală. Orice proces dreformare e reformare durează ani”, a explicat procurorul.
Ea a mai spus că instituția cooperează cu organele anticorupție din Republica Moldova. De asemenea, este acordat suportul necesar astfel încât lucrurile să evolueze spre bine.
Au fost semnate acorduri de cooperare cu Procuratura Generală și Parchetul specializat în lupta anticorupție, potrivit declarațiilor făcute de procuror.
Ea spune și că a cerut câteva sesiuni de pregătire pentru procurori și polițiști.
„Am semnat acorduri de cooperare cu Procuratura Generală și Parchetul specializat în lupta anticorupție. Am avut câteva sesiuni de pregătire pentru procurori și polițiști. Încercăm să ajutăm cu absolut tot ce putem. Mai multe o să cunosc pe parcursul zilei de astăzi, după ce o să am o întâlnire cu doamna președintă și domnul prim-ministru. O să particip și la una dintre întâlnirile platformei anticorupție, unde schimbul de informații va fi mult mai concret. Pot doar să-i încurajez pe toți judecătorii, procurorii și polițiștii din Republica Moldova să-și facă munca. Nu trebuie reinventat nimic. Dacă ne facem cu toții munca, lucrurile vor evolua bine”, a conchis Laura Codruța Kovesi.
Amintim că înaltul oficial ocupă funcția de procuror-șef la Parchetul European. Anterior, ea a ocupat funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din 2013 până în 9 iulie 2018.
Înainte de această funcție, ea a fost procuror la Sibiu și procuror general al României.