Laura Codruţa Kovesi dă o nouă lovitură! Decizia care îi poate oferi mai multe puteri. I-a luat în vizor

Comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, a propus joi, 13 octombrie, extinderea competenţelor Parchetului European (EPPO).

Astfel, instituția condusă de Laura Codruţa Kovesi ar putea lua în vizor cazurile de eludare a sancţiunilor anti-Rusia impuse de UE, conform informațiilor transmise de efe.com

Explicația oferită de Didier Reynders

Comisarul european a spus într-o conferință de presă ulterioară reuniunii miniştrilor europeni ai justiţiei că măsura îi vizează pe cei care încalcă măsurile restrictive impuse de UE după începerea războiului din Ucraina.

„În primul rând, mă gândesc la încălcarea măsurilor restrictive ale UE sau la sancţiunile în urma agresiunii în Ucraina”, a declarat Didier Reynders, potrivit sursei menționate.

Consiliul UE, ce reuneşte statele membre, are în vedere să extindă pe 24 octombrie lista delictelor europene, pentru a include şi eludarea măsurilor restrictive.

De asemenea, Comisia Europeană va putea propune o directivă asupra definiţiilor armonizate şi sancţiunilor minime, pe care Parlamentul şi Consiliul le vor dezbate în procedură legislativă ordinară.

Obiectivul este de a face mai eficiente sancţiunile împotriva Rusiei

Totodată, comisarul european a spus că măsura ar putea face ca sancţiunile anti-Rusia să devină mai eficiente. Potrivit celor spuse de Didier Reynders, va fi posibilă extinderea competenţelor EPPO de a le investiga, după ce încălcarea lor va intra în sfera delictelor europene.

Acesta a mai spus că majoritatea miniştrilor europeni ai justiţiei s-au exprimat favorabil asupra propunerii sale, la reuniunea de joi sau în contacte anterioare, dar pentru decizia de extinderea efectivă a competenţelor EPPO este necesară unanimitatea.

„Parchetul european deja are competenţe care îi permit să acţioneze în unele cazuri de încălcare a sancţiunilor. Trebuie să mergem mai departe? Pur şi simplu, am pus întrebarea”, a conchis Didier Reynders.

Consiliul Europei a adoptat al optulea pachet de sancțiuni

În altă ordine de idei, aminitim că a fost adoptat al optulea pachet de sancțiuni împotriva Rusia. Astfel, au fost adăugate persoane fizice pe lista oligarhilor și sunt impuse restricții la import, dar și la export.

„Acest pachet – care a fost elaborat în strânsă coordonare cu partenerii noștri internaționali – răspunde escaladării continue și războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei, incluzând anexarea ilegală a unor teritorii ucrainene pe baza unor „pseudo-referendumuri”, mobilizarea de trupe suplimentare și proferarea de amenințări nucleare deschise.

Pachetul introduce noi interdicții ale importurilor în UE în valoare de 7 miliarde euro, destinate să reducă veniturile Rusiei, precum și restricționări ale exporturilor, ceea ce va priva și mai mult complexul militar și industrial al Kremlinului de componente și tehnologii esențiale, iar economia Rusiei de servicii și expertiză europeană”, a transmis Comisia Europeană.