Primul proces pe care Parchetul European l-a depus în instanța din Bulgaria s-a încheiat cu o condamnare cu suspendare în primă instanță. Traian Deliagov, fost angajat al Fondului de Stat pentru Agricultură, este prima persoană deferită justiției într-un dosar al Parchetului European în Bulgaria.
La sfârșitul lunii iulie și cu câteva zile înainte de a fi închis, Tribunalul Penal Specializat l-a condamnat pe Deliagov la 6 luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 3 ani, pentru o mită solicitată și primită în valoare de 5.000 de leva, scrie Lex.
Proces încheiat în doar 6 luni
Verdictul completului, prezidat de Stanimir Mirov, devine clar abia acum, pentru că nu a fost publicat până astăzi. Acesta nu este definitiv și poate fi atacat la Curtea de Apel Sofia, transmite Sega.
Procesul împotriva fostului angajat al Fondului de Stat pentru Agricultură s-a încheiat în doar 6 luni, după ce a fost depus în instanța specializată, la sfârșitul lunii ianuarie. Fostul expert de la Fond, în vârstă de 37 de ani, a fost arestat în toamna anului trecut la o benzinărie din Sofia, imediat după ce a primit suma de 5.000 de leva.
Ancheta a stabilit că expertul a solicitat și a primit banii de la producătorul agricol Ilia Gangov din Plovdiv, care a aplicat pentru 9 scheme în cadrul Programului de Dezvoltare a Zonelor Rurale, care în Bulgaria este gestionat de Fondul pentru Agricultură. Fermierul trebuia să primească subvenții în cadrul programului, în decembrie 2020, dar acestea nu au ajuns niciodată.
La începutul anului 2021, a decis să caute ajutor și un prieten de-al său i-a dat numele și numărul de telefon al angajatului de la Fondul de Stat pentru Agricultură. Cei doi s-au întâlnit și Deliagov a explicat că știe de ce au întârziat plățile. Totuși, dacă omul de afaceri dorea să-și obțină subvențiile mai repede, trebuia să-i plătească 5.000 de leva.
A primit mită aproape 600.000 de leva
Cerința era să plătească aceeași sumă pentru fiecare dintre cele 9 scheme în baza cărora urma să primească subvenții. Angajatul Fondului a încasat o parte din bani în timpul primelor întâlniri cu omul de afaceri. După ce a plătit, el a primit aproape 600.000 de leva în cadrul mai multor scheme și măsuri din program.
În vară, însă, expertul a cerut încă 5.000 de leva pentru a nu mai fi efectuate alte verificări ale subvenţiilor omului de afaceri sau proiecte de aplicare, iar dacă vor fi realizate, să se finalizeze pozitiv pentru el. Atunci, fermierul a depus o sesizare împotriva angajatului și, la începutul lunii septembrie 2021, a fost reținut cu cei 5.000 de leva marcați. Cu toate acestea, instanța l-a găsit vinovat doar pentru cei 5.000 de leva solicitați, pe care i-a luat imediat înainte de arestare.
Deși Deliagov a fost primul deferit justiției de către Parchetul European, prima condamnare într-un proces al Laurei Codruța Kovesi în Bulgaria datează din iulie anul acesta. A fost obținută în urma unui acord și deja este în vigoare.