Termenul limită oferit de către Laura Codruța Kovesi pentru depunerea candidaturilor este 5 ianuarie 2020 iar cel care va obține acest post va fi angajat cu contract de muncă pe perioadă determinată (3 ani) și va avea posibilitatea de prelungire a acestuia. Cei care candidează trebuie să aibă minimum 8 ani de experiență în poziții cu sarcini relevante pentru jobul de director de comunicare al EPPO (European Public Prosecutor’s Office).
O sumă impresionantă. Care este salariul de bază
Salariul de bază pentru funcția de director de comunicare al Parchetului European este de 7.845 sau 8.175 euro pe lună, în funcție de vechimea în muncă a celui care va obține postul.
Trebuie menționat și faptul că deținătorul funcției trebuie să aibă și un certificat valabil privind accesul la informații clasificate.
„Candidatul/deținătorul jobului trebuie fie să dețină o certificare valabilă a autorizării de securitate la nivelul „UE Secret” (acces la informații și materiale a căror divulgare neautorizată poate aduce prejudicii grave intereselor esențiale ale Uniunii Europene sau ale unuia sau mai multor state membre – n.r.), fie să fie dispus să parcurgă procedura de verificare de securitate la nivel național”, se observă în anunțul EPPO.
Cum se poate obține acest certificat în România
Autorizarea de securitate reprezintă decizia administrativă emisă după finalizarea unei investigații de securitate efectuate de către autoritatea națională de securitate competentă, în conformitate cu actele cu putere de lege și normele naționale aplicabile în materie de securitate, prin care se atestă că persoanei respective i se poate permite accesul la informații clasificate până la un nivel specificat.
În România, instituția care autorizează un asemenea certificat este ORNISS – Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat.