Fosta șefă DNA și actualul procuror șef european, Laura Codruța Kovesi, a transmis un mesaj cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate DNA. Aceasta susține că este mândră de activitatea din interiorul instituției pe care la un moment dat a și condus-o.
Într-un mesaj transmis marți, 27 septembrie, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Direcţiei Naţionale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA și totodată actualul procuror-şef al Parchetului European, susține că instituția a reușit să demonstreze că este una independentă prin munca depusă în ultimele două decenii.
Kovesi susține că au fost demarate investigații la persoane care păreau de neatins, iar în final DNA a demonstrat că legea este egală pentru toată lumea. Procurorul șef european le-a transmis un mesaj și angajaților de la DNA, despre care spune că au reușit să îi facă mândri pe români și să îi facă să creadă mai mult în instituție prin munca depusă.
Laura Codruța Kovesi, despre activitatea de la DNA
„În cei 20 de ani, DNA a demonstrat ce înseamnă să fii o instituţie independentă. S-au efectuat investigaţii faţă de persoane care păreau de neatins şi s-a demonstrat că legea este egală pentru toţi. I-aţi făcut mândri pe români, i-aţi făcut să creadă în instituţii, i-aţi făcut să creadă în statul de drept.
Prin munca voastră aţi contribui la schimbarea mentalităţilor, la sensibilizarea societăţii cu privire la gravitatea fenomenului corupţie”, a declarat Kovesi, marţi.
Aceasta a trecut în revistă și anii petrecuți la DNA. Laura Codruța Kovesi a ținut să le mulțumească foștilor colaboratori precizând că „o instituţie este puternică la fel ca persoanele care o fac să funcţioneze”.
DNA, o instituție puternică la fel ca și angajații săi
Totodată, procurorul șef european a mai adăugat că lucrul la DNA nu este unul simplu, iar multe persoane au fost supuse unor atacuri constante din cauza investigațiilor demarate, însă au reușit să depășească momentul cu profesionalism și consecvență.
„Îmi amintesc de anii în care am lucrat împreună în DNA. Multă muncă, vremuri dificile, am fost supuşi unor atacuri constante din cauza investigaţiilor noastre, dar noi am continuat cu profesionalism şi consecvenţă. Acesta a fost cel mai bun răspuns, ne-au făcut mai puternici. Astăzi, vreau să vă mulţumesc tuturor pentru solidaritate, curaj şi hotărâre, pentru că nu aţi renunţat.
O instituţie este puternică la fel ca persoanele care o fac să funcţioneze. Sunteţi inimile generoase, minţile strălucitoare, curajoşi şi puternici. Este un privilegiu al Parchetului European de a colabora cu dumneavoastră. Oh, da, cred că sunt în măsură să facă această comparaţie şi cred că trebuie să fiţi foarte mândri.
În activitatea mea de zi cu zi la EPPO am aceeaşi determinare şi aceeaşi hotărâre, acelaşi spirit pe care l-am avut când am lucrat împreună în DNA”, a mai precizat Laura Codruța Kovesi.