Laura Codruța Kövesi, polițistul Europei pentru fraudele comise la nivel înalt și combaterea acestora

Laura Codruţa Kovesi

Sursă foto: Inquam Photos, George Călin

The Wall Street Journal a scris recent că „Europa are un nou polițist” pentru crimele comise la nivel înalt și combaterea acestora. Este vorba despre Laura Codruța Kövesi și Biroul Procurorului Public European, lansat săptămâna trecută.

Laura Codruța Kövesi, polițistul europei pentru crimele comise la nivel înalt și combaterea acestora

Cel mai nou birou din Uniunea Europeană are misiunea de a urmări felul în care sunt cheltuite fondurile destinate combaterii pandemiei. Totuși, problemele au început să apară deja din cauza rezistanței pe care unele state membre o opun lărgirii puterilor UE, potrivit informațiilor transmise de wsj.com

Astfel, Biroul Procurorului Public European (EPPO) va investiga și va trimite în instanță o serie delicte legate de fondurile și de taxele europene. Trebuie menționat că mandatul antifraudă al acestui birou vizează cele 750 de miliarde euro pe care autoritățile europene le-au oferit drept ajutor pentru revenirea după pandemie.

EPPO operează pe un teritoriu nedelimitat

Sursa menționată că Biroul Procurorului Public European este condus de Laura Codruța Kövesi, un procuror anticorupție din România. Totodată, EPPO operează pe un teritoriu nedelimitat.

Fără un Cod penal propriu pe care să îl poată aplica în vederea instrumentării cazurilor, biroul va trebui „să navigheze” prin niște legi disparate și prin sistemele juridice ale membrilor săi. De asemenea, biroul s-ar putea confrunta și cu probleme de ordin bugetar, putându-se izbi și de opoziția celor care îi consideră atribuțiile drept o încălcare a suveranității naționale a statelor din UE.

„În privința Biroului Procurorului Public European nu există un precedent, iar sarcina noastră este aceea de a-l face să funcționeze. Nu e ușor să găsești niște soluții pentru 22 de sisteme juridice diferite. Ne confruntăm cu multe probleme”, a declarat la o conferință de presă de săptămâna trecută Laura Codruța Kövesi, procurorul-șef european.

Până în momentul de față, Biroul European Antifraudă (OLAF), a fost cel care a condus anchetele legate de fraudă și de evaziune fiscală. Totuși, s-a văzut constrâns de incapacitatea de a trimite direct în instanță neregulile în momentul descoperirii lor. În schimb, biroul a fost silit să trimită referate autorităților naționale și să aștepte să vadă dacă ele vor acționa în consecință.

Așadar, EPPO urmează să colaboreze cu OLAF și cu alte instituții europene ca să rezolve această problemă. Aflat în Luxemburg, biroul va avea ca angajați procurori delegați de statele membre, care vor deschide anchete în teren, respectiv, în țările din care provin.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin