Eludarea sancțiunilor va deveni infracțiune în UE
Laura Codruța Kovesi face ravagii! Reprezentantul Parchetului European, Frederick Baab, a afirmat luni, pe data de 27 noiembrie, la Bruxelles, că ar fi o idee minunată ca Parchetul European să investigheze încălcarea și eludarea sancțiunilor Uniunii Europene.
Babb a spus că în curând, eludarea sancțiunilor va fi definită drept infracțiune în Uniunea Europeană. Prin urmare, ar atrage pedepse similare. Potrivit acestuia, parchetele naționale și-ar desfășura propriile investigații într-o manieră dispersată. Pe de altă parte, spune el, parchetul UE este o organizație unitară, cu o strategie cuprinzătoare și va oferi o viziune amplă.
Monitorizarea sancțiunilor anti-Rusia nu este uniformă în toate țările UE
Concluziile raportului au fost prezentate de către Clara Portela de la Universitatea din Valencia. Raportul arată că până în prezent, monitorizarea aplicării sancțiunilor nu este uniformă în toate țările UE. Portela a spus că pentru obiectivele raportului, au fost examinate șase țări, dar nu le-a nominalizat. Aceasta a mai precizat că monitorizarea confirmă marile diferențe la nivel instituțional și legislativ dintre țările UE în ceea ce privește sancțiunile.
În unele țări există un singur birou care monitorizează aplicarea sancțiunilor, în altele există mai multe. Clara Portela a afirmat că legea nu specifică ce capacități ar trebui să aibă țările din UE pentru a monitoriza respectarea sancțiunilor.
Kim Olsen, de la Consiliul German pentru Relații Internaționale, a explicat că pentru a pune în aplicare sancțiuni, țările din UE ar trebui să stabilească sarcini identice pentru autoritățile naționale. Acesta a spus și ce ar putea fi făcut pentru ca societățile europene să poată să respecte sancțiunile. Olsen a sugerat ca Parlamentul European să solicite Comisiei Europene să mărească ajutorul acordat acestora și societății civile.
Parchetul European, percheziții în România
Amintim că Parchetul European (EPPO), sub conducerea Laurei Codruța Kovesi, a desfășurat o operațiune amplă de 38 de percheziții domiciliare în România pe 7 noiembrie 2023. Această acțiune face parte din două investigații aflate în curs asupra unei presupuse fraude de 15 milioane de euro.
Perchezițiile au avut loc în diverse locații din România, inclusiv București, Ploiești, Cluj și județul Ialomița, în timp ce măsuri de investigație au fost întreprinse și în Cipru, Cehia, Malta, Monaco și Statele Unite, grație cooperării internaționale.
Aceste acțiuni vizează șase proiecte IT finanțate de Uniunea Europeană, proiecte care au avut ca scop dezvoltarea de soluții software inovatoare. Mai multe puteți citi aici.