Frumoasa blondă a ținut să le spună fanilor că a decis, din cauza COVID, care a pus stăpânire pe România, să-și amâne totul, de la interviuri și filmări până la ieșit din casă. Programul său a fost total dat peste cap.
Laura Cosoi trece prin adevărate clipe de groază. Toată teama vedetei este legată de COVID. Este atât de speriată de acest virus încât a ajuns să facă lucruri de care nimeni nu ar fi crezut-o în stare în trecut. Actrița a ajuns, practic la capătul răbdării.
Despre spaima care i s-a instalat în suflet a vorbit chiar ea pe contul său de Instagram. Ea a povestit cum a ajuns să reacționeze când vede zilnic câte cazuri sunt în România. Bilanțul de COVID îi induce o stare de panică totală.
Laura Cosoi a povestit fanilor săi ce însemnă pentru ea această perioadă, în care numărul cazurilor de infectări și de decese a crescut alarmant. Vedeta a recunoscut că anxietatea a pus stăpânire pe starea ei de spirit și că nu mai poate vedea atâta suferință. Cel mai tare o îngrozește faptul că s-ar putea infecta cu temutul virus.
Cosoi: Amân filmări și interviuri, încerc să mă descurc cum pot
„În perioada asta sunt tare anxioasă. Pur și simplu, în jurul meu sunt mulți oameni bolnavi, chinuiți, încercați. Oricât de optimistă sunt mă simt copleșită de vremurile în care trăim. Am încercat să îmi rezum viața la strictul necesar”, a povestit Laura Cosoi.
Ea a recunoscut că frica de COVID a făcut-o să-și dea toată viața peste cap. Mai mult, când aude pe cineva la telefon că strănută sau tușește, intră într-o stare de îngrijorare maximă.
Îmi cântăresc foarte bine programul în ala fel încât să nu ies din casă decât dacă este musai, amân filmări și interviuri, încerc să mă descurc cum pot cu resursele proprii. Si totuși ce perioada tulbure…Dacă vorbesc cu cineva la telefon și tușește mă alarmez, dacă strănută cineva în preajma mea îmi țin respirația, daca își dă jos masca să își șteargă nasul mă dau în spate doi metri”, a explicat Laura Cosoi, pe Instagram.