Laura Cosoi va prezenta o nouă emisiune TV la Antena Stars
Laura Cosoi se întoarce pe micile ecrane! A lăsat ProTV-ul, postul de televiziune cu care s-a lansat și-a devenit cunoscută la nivel național prin serialul de comedie „La Bloc”, pentru Antena Stars. Telespectatorii nu se așteptau la așa ceva din partea ei.
Antena Stars se pregătește să își revoluționeze grila de programe. Trustul TV a semnat deja un contract de colaborare cu Laura Cosoi, care va fi gazda unei noi emisiuni TV. Chiar dacă negocierile dintre cele două părți s-au desfășurat discret, s-au aflat detalii despre contractul semnat recent.
Conform informațiilor obținute de SpyNews, Laura Cosoi va prezenta o emisiune săptămânală, iar producătorii TV sunt deja în plin proces de pregătire. Au avut deja loc probele, decorul platoului de filmare este pregătit, iar primele ediții sunt deja programate în grila de programe.
Actrița va apărea în serialul românesc „Bravo, tată!”
La începutul anului, Laura Cosoi a decis să revină în lumina reflectoarelor, alăturându-se distribuției serialului de comedie „Bravo, tată!” de pe Antena 1. A simțit nevoia de a schimba ceva în viața ei și a început să facă demersurile necesare încă din anul 2023.
A fost încântată să fie invitată la audiții. Crede că rolul propus i se potrivește perfect. În serialul de comedie „Bravo, tată!”, ea interpretează personajul „Letiția”.
Din punctul ei de vedere, Letiția este o femeie fascinantă, interesată de spiritualitate și de lumea energiilor. A fost nevoită să analizeze și să învețe treptat acest personaj. Este nerăbdătoare să vadă cum va fi primită Letiția de către telespectatori.
„Mi-am dorit foarte mult să revin în proiectele de televiziune, mi-a fost foarte dor, în special, de aparițiile într-un serial și m-am bucurat atunci când am primit invitația de a participa la castingul pentru ”Bravo, tată!” și că s-au gândit că mă potrivesc în această formulă.
Reîntâlnirea cu ai mei colegi de platou a fost una foarte dragă pentru că, în mare parte, îi știam pe toți, am mai lucrat împreună și sunt toți oameni tare faini.
De cele mai multe ori, zilele de filmare sunt încărcate cu mult umor, râdem destul de mult și în afara momentelor de filmare și mă consider foarte norocoasă că pot să-mi exercit meseria. Așadar, ne întâlnim în fiecare duminică de la ora 20:00 pe @antena1_oficial, începând cu 18 februarie!”, a scris ea pe contul ei de Instagram cu puțin timp în urmă.
View this post on Instagram
View this post on Instagram
View this post on Instagram