cel mai bine este sa isi caute de munca in strainatate. Era inceputul anilor ‘90, muncise cateva luni la o companie autohtona, iar atractia unei slujbe bine platite in Occident era irezistibila. Vreme de sapte ani, Laurentiu stirbei a muncit la un hotel in Franta, unde a vazut pentru prima oara o afacere cu cadouri personalizate. „Mi s-a parut un business numai bun pentru Romania. Mi-am propus sa il dezvolt in tara atunci cand ma voi intoarce”, spune stirbei. A revenit in Romania in anul 1998, cand si-a dat seama ca parintii sai aveau nevoie de un sprijin. Ajuns in tara, ideea care ii incoltise in minte privind mica afacere cu cadouri personalizate i s-a parut numai buna de a fi pusa in aplicare. stia ce ii trebuie, avea banii necesari investitiei, ii lipsea insa un element important: un spatiu bine pozitionat intr-un vad comercial. Ideea de a deschide mica pravalie intr-un magazin de genul unui mall parea a fi cea mai buna. Problema era ca nu orice spatiu intr-un mall este bun pentru un astfel de business. Una este sa ai o astfel de afacere pozitionata in imediata apropiere a intrarii in magazinul Unirea din Bucuresti, si alta sa fie pozitionata undeva in spate, in aripa Calarasi a cladirii. „Nu prea gaseam un spatiu bun pentru aceasta afacere, desi cautasem in multe locuri”, povesteste stirbei. In anul 2001 a intrat in magazinul Victoria din Bucuresti pentru a cumpara o cartela reincarcabila. Imediat i-a sarit in ochi un spatiu comercial situat in dreapta intrarii principale, care era foarte bun pentru acest gen de afacere. A doua zi a mers sa il inchirieze. A infiintat firma Honey Serv, iar investitia totala a fost de circa 15.000 de dolari, in conditiile in care a trebuit sa plateasca chiria pe cateva luni in avans. In plus, trebuia sa cumpere mobilier, utilajele pentru personalizat si sa isi creeze un consistent stoc de materiale. A facut toti acesti pasi si, impreuna cu un foarte bun prieten al sau, s-a trezit in spatiul inchiriat si amenajat, la parterul magazinului Victoria, pentru personalizari de cadouri. Pe piata mai existau locuri specializate in imprimarea tricourilor, a canilor sau sepcilor. Laurentiu stirbei a venit in plus cu ideea de a oferi servicii profesioniste de ambalare a diferitor produse. Multi au avut o problema in momentul in care cumparau un cadou pentru cineva si nu stiau sa il ambaleze frumos. In plus, pe langa oferta de cadouri personalizate, lui Laurentiu stirbei i s-a parut normal sa ofere un serviciu complementar de ambalare. Desi investise destul de mult in cartoane, panglici sau tricouri, inceputul a fost destul de greu. Isi facuse un stoc de marfa de circa 1.000 de euro, insa avea foarte multe rebuturi. Iar aceasta situatie a durat pana in momentul in care a inceput sa deprinda tehnologia. „La prima vedere, poate parea usor sa ambalezi. Nu este insa deloc asa. Ceea ce rezulta dupa impachetare trebuie sa aiba personalitate si o forma placuta. Nu trebuie nicidecum sa semene cu o cutie de pantofi”, spune Laurentiu stirbei. In primele luni a acoperit costurile cu banii de acasaCu toate ca afacerea pornise, ea nu functiona deloc la parametri optimi. Practic, vreme de cateva luni, a fost nevoie de bani de acasa pentru a acoperi costurile de functionare a micii pravalii. „Nu mai credeam in succesul afacerii, este adevarat. Insa nici nu puteam sta cu mainile in san. M-am gandit ca trebuie sa fac ceva reclama”, continua stirbei. A incercat sa-si mediatizeze pe cat posibil produsele si serviciile, mai ales prin intermediul televiziunii. A fost vorba de colaborari punctuale cu Realitatea TV sau TVR. Insa lucrurile nu s-au oprit aici. Pe langa clasica aparitie in Pagini Aurii, a incercat sa participe la cat mai multe targuri si expozitii. Din aceasta zona vin mai ales comenzile consistente din partea companiilor mari. Orice companie care se respecta are nevoie, cel putin o data pe an, sa personalizeze tricouri pe care sa le dea gratuit principalilor parteneri. Sa nu mai vorbim de ambalarea cadourilor, care trebuie impartite la sfarsitul anului. Practic, companiile asigura cea mai mare parte a cifrei de afaceri a companiei lui Laurentiu stirbei. „Clientii particulari sunt insa foarte importanti, pentru ca acestia vin constant la noi. O comanda mare poate aparea sau nu, insa micii clienti asigura, practic, o constanta a afacerii”, explica stirbei. Sunt luni in care incasarile firmei ajung si la 10.000 de dolari, insa sunt altele in care acestea abia depasesc 3.000 de dolari. Oricum, cifra de afaceri anuala a firmei este de circa 60.000 de dolari. Desi este prtoprietarul afacerii, Laurentiu stirbei munceste si ca vanzator in fiecare zi in spatiul inchiriat din magazinul Victoria. De profit ii este greu sa vorbeasca. Ii place sa vorbeasca de salariu. Practic, afacerea pusa pe picioare acum trei ani ii asigura un salariu decent pentru Romania de circa 500 de dolari pe luna. Despre acest gen de afacere, crede ca se afla inca la inceput in tara. Ar vrea sa dezvolte businessul deschizand alte locatii, insa mai intai trebuie sa gaseasca oameni care se pricep sa lucreze in acest domeniu.

Business Start

Investitia

* pentru a porni afacerea, este nevoie de circa 15.000 de dolari care trebuie investiti intr-un computer, licente pentru programe, imprimanta, prese pentru imprimat tricouri, sepci sau cani. O presa pentru tricouri costa peste 3.000 de dolari. Trebuie format un stoc de marfa (hartii pentru impachetare, panglici, cutii de carton, tricouri etc.) de circa 1.000 de dolari. Inainte de a porni afacerea, trebuie puse deoparte cateva mii de dolari care sa acopere cheltuielile de functionare pe cateva luni.

Angajati

· doua persoane care sa cunoasca bine tehnologia de imprimare, sa stie sa lucreze in programe de grafica si sa invete tehnica de impachetare sunt de ajuns pentru functionarea afacerii.

Pozitionare

· este genul de afacere care nu prea functioneaza in cartierele de la periferie. O pozitionare in centrele de tip mall cu vad comercial este esentiala pentru succes. Magazine de genul Unirea sau Bucharest Mall, care sunt populare, asigura o buna expunere afacerii.

puncte tari / puncte slabe ale afacerii

· este o afacere care poate fi dezvoltata cu investitii minime de 15.000 de dolari. Acest lucru este un avantaj in conditiile in care pot fi gasite usor surse de finantare.
· chiar daca in ultima vreme s-au deschis mai multe astfel de centre specializate in cadouri personalizate si impachetari, pe piata concurenta este firava.
· concurenta in domeniu va fi din ce in ce mai acerba. Acum este loc pe piata, insa cererea de astfel de servicii va aduce cu sine din ce in ce mai multe companii specializate.
· este o afacere care depinde foarte mult de locatie. Locatiile cele mai bune din principalele magazine de tip mall au fost in general adjudecate. Batalia pentru ele va fi crancena in viitor, iar chiriile pe masura, in conditiile in unei concurente din ce in ce mai stranse.